Ca să păstrăm tradiția, de 1 Mai ne-am dus la iarbă verde. Pe platoul de unde se vedea orașul, pe terase și în jurul restaurantului, pe grătare sfârâiau micii. Plutea în aer miros de carne friptă. Se ciocneau sticle de bere. Peste toate domnea muzica din difuzoare.

Ne-am oprit pe băncile teatrului de vară. Pe scenă dansatorii încercau să dea un surplus de tentă festivă zilei. Spre după-masă, a trecut un nor slobozind un duș călduț peste noi.

N-am avut nici timp și nici unde să ne adăpostim, așa că am rezistat eroic pe ploaia cu soare.

Spre seară, în drum spre casă am întâlnit oameni cărând bidoane. Erau neobișnuit de mulți. S-a luat apa, ne-am zis.

Tipic epocii ceaușiste, nu știam ce se întâmplă.

Radio Europa Liberă ne-ar fi zis, dar nu-l ascultam. Cei care îi ascultau programele nu suflau o vorbă, de teama consecințelor. Totuși am prins niște șușoteli despre ceva groaznic, un accident nuclear produs undeva dincolo de granițele țării. Spuneau că doar apa de izvor e potabilă – brusc am lămurit ce-i cu bidoanele!

Aflând abia a doua zi despre accidentul de la Cernobîl, după ploaia de la pădure, ne-am spălat și am gătit cu apa…contaminată! La știri au zis în treacăt despre accident, ne-au sfătuit să stăm în case, să spălăm bine toate legumele și fructele înainte de a le consuma.

Accidentul de la centrala nucleară însă, s-a produs pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, iar nouă ni s-a spus după vreo 5-6 zile că ar fi fost ceva! Că explozia centralei, a fost urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare și că norul radioactiv călătorea pe unde îl ducea vântul, deci un fel de pericol exista chiar dacă ne făceam că nu s-a întâmplat nimic.

Era timp frumos, soarele se arăta cu generozitate, uneori chiar și de după nori ieșea învingător. Atunci am avut primul lockdown, fără să fi știut că așa se numește. De fapt era lockdown instaurat de teama contaminării. Ni s-a recomandat doar să stăm în case și oamenii s-au conformat.

Atunci am văzut pentru prima oară orașul pustiu. Clădirile, drumurile, copacii, păsările, tot decorul era neschimbat, strălucea în soare, doar oamenii lipseau! Aveam imaginea descrisă în cărțile sci-fi, efectul unor arme nucleare care lasă totul intact, în afară de oamenii care dispar!

La început de iulie ne-am dus în vacanță la mare. Aceeași priveliște ruptă din filme ne-a întâmpinat. Terase amenajate, mese aranjate, muzică și chelnerii în așteptarea turiștilor care nu mai veneau!

Valurile aduceau la mal alge de un verde crud, iar în apă uneori pluteau guvizi cu burta la soare. Stațiunile altădată aglomerate se mai animau seara, dar departe de a fi cunoscut strălucirea de dinainte de Cernobîl.

Istoria e o spirală, nu mai șțiu cine a zis-o. Se repetă totul la un nivel superior. Secretomania, interdicțiile, teama, constrângerile…de fiecare dată ni s-a părut că e ireal ce se întâmplă, așa ceva nu există…apoi turma s-a lăsat mânată, fără crâcnire.

Nu învățăm nimic și asta nu e bine!