Grație memoriei unor pagini de socializare, am dat de imaginea de mai jos. Îmi amintesc perfect. Era într-o zi de vară. Ploua mărunt când mogulul a intrat vijelios în redacție.

A tunat și a fulgerat scurt, în ton cu vremea, după care mi-a ordonat să închid redacția și să-i predau cheia! Asta după ce în cele cinci minute generos acordate vom părăsi incinta! În traducere, asta însemna că tocmai am fost concediați, fără excepție, toată redacția.

La ora aceea am fi avut de pregătit ediția pentru a doua zi. Am lăsat totul și într-o veselie generală-după cum se vede și în imaginea de mai jos, am părăsit redacția.

Nu era pentru prima oară când am fost concediată, așa că nu am fost atât de șocată precum ”pufoșii”. Unii dintre ei nu apucaseră să-și încălzească scaunul sub ei și s-au și trezit în stradă!

Sub efectul șocului, încă anesteziați de surpriză ne-am înfățișat la un bar din centrul urbei. Am așteptat să fim chemați înapoi, conștienți fiind că avem contracte care ar trebui onorate. Cu cât mai târziu urma să sune adunarea cu atât mai mai mare ar fi fost graba pentru închiderea ediției, fiind stresați de apelurile disperate de la tipar.

De data asta însă mogulul nu s-a mai grăbit să ne cheme înapoi. A trecut primul sfert academic și … nimic! Rând pe rând s-a dezmeticit câte unul, amintindu-și că tocmai la țanc a picat ziua liberă, că ar avea ceva de rezolvat…Și s-au dus care încotro.

N-am apucat să-mi fac alt program, că am și primit ucazul să mă prezint la redacție. Pur și simplu. Trec peste faza cu procese de conștiință, execut ordinul sau solidarizez cu ceilalți? Datoria și onoarea, clasicism, ce mai! M-am întors la redacție! Rând pe rând au revenit și colegii…

Treziți din surpriza concedierii am început să ne mirăm. Cine a scăpat de concediere? Cine e cel care nici mort n-ar fi lipsit de la job? Și a lipsit exact acum? Cine a avut o indigestie programată, mai exact cufureală? Desigur, nu mai contează!