Îmi vin în minte câteva secvențe din cea mai frumoasă perioadă a anului, luna lui Florar.

1 Mai, după-masă. Rupți de foame traversăm jumătate de oraș, pe jos, ca de Ziua celor ce muncesc. Terasa, restaurantul sunt pline. Găsim loc la o masă. Comandăm mici cu muștar, zece bucăți! Ne-am străduit noi, dar nu i-am putut dovedi!

Niște fete de liceu cântă sub geamul profesorilor. Serenadă de bun rămas, căci după examene până la revederea de peste un deceniu nu le vor mai provoca nicio crampă la stomac.

Serenadele se dau noaptea. Tot atunci se fură și liliacul înflorit de pe crengile ce trec deasupra gardului. Să completezi buchetul cu flori, nu înseamnă furt, spune legenda urbană. Sau oricum se iartă!

Festivitate în curtea școlii. Se fac poze pentru album, pentru tabloul ce va fi prins pe un perete pe holul școlii. Mă caută cineva. Las baltă totul și fug la salvatorul meu. Figura lui zâmbitoare de om bun de abia se vede de după imensul buchet de bujori…Iată de ce nu apar eu în nicio poză!

În scara blocului, de pe ultimele trepte până la ușa apartamentului pășesc vădit emoționată pe un covor de petale roz de bujori….

Tortul de frișcă cu căpșuni….va fi servit musafirilor! Nu-i nimic, va fi tort și la banchet.

Seara e banchetul de absolvire dansez și eu ca tot omul, dar la întoarcerea mea la masă, porția mea de tort dispăruse!

Film românesc, fără ciorbă și întuneric!