Să nu-mi ziceți că aș fi nostalgică! Nu sunt. Atâta doar că nu m-am ramolit într-atât încât să nu-mi aduc aminte de vremurile când orice știre trebuia verificată și reverificată, ca nu cumva să publicăm o informație falsă! Exista și pe atunci nevoia de a da primul știrea! Cu toată graba, am respectat regula, ca nu cumva să ajungă vreunul nevinovat în paginile ziarului! A existat dreptul la replică și a existat erată, a existat recunoașterea gafei, dacă în ciuda tuturor măsurilor de precauție, tot s-a strecurat vreuna.
Aseară însă…
Din reacția cântărețului de manele declarat decedat de un post de televiziune, nu mi-a fost greu să-mi dau seama de gafa uriașă comisă de un jurnalist. Nu am văzut emisiunea, dar liveul transmis de omul necăjit nu necesita prea multe detalii.
Dincolo de lipsa de profesionalism-din păcate devenit ceva obișnuit, m-au deranjat comentariile la postările de pe pagina de socializare.
Atât de insensibili am fost oare și înainte sau avem de -a face cu efectele adverse ale ultimilor doi-trei ani?
Omul suferind, aflat în spital, află de la tv că tocmai decedase. Că așa au vrut mușchii unuia. Vestea unui deces bulversează. Nu și pe unii internauți. Până și animalul de companie reacționează la suferința stăpânului, la pierderea lui, dar postacii noștri nu sunt capabili decât de o miștocăreală ieftină!
Dacă mi-ar fi zis că au glumit de bucurie când au aflat că știrea a fost falsă și de fapt cântârețul trăiește, tot ar fi fost deplasate comentariile! Atâta lipsă de empatie, atâta ură…nu găsesc expresia potrivită! M-au frapat ”poantele” unor ”prieteni virtuali” despre care aveam o părere mult prea bună…
Nu înțeleg pur și simplu ce se întâmplă cu noi! Nu sunt manelistă, ieri l-am urmărit într-un live pentru prima oară în viața mea pe artistul Florin Salam. Live după live încerca să dezmintă știrea. Coerent și logic și- a expus părerea, deși în situația în care se afla, nu știu câți ar fi reacționat la fel de decent?
S-au legat de numele omului, făcând glume proaste, mergând până la apropouri la cele sfinte…Scuza unora era că s-a glumit și despre alții și nu s-a burzuluit nimeni pentru asta! Alții fiind vii, bine -mersi. În cazul manelistului s-a creat un val de ceață, nimeni nu știa ce să mai creadă. Cine minte? Cine spune adevărul?
M-a frapat lipsa de empatie a super credincioșilor, care se calcă în picioare să fie primii la pupat moașțe, care schițează cu mișcări amețitoare semnul crucii din autobuz, de la volanul mașinii, din strada vecină de cum zăresc turla bisericii și acum, în ajun de sărbătoare rămân insensibili la suferința aproapelui!
Prea vast e subiectul. Mă opresc aici.

Orice generalizare nu e nici ea semn de profesionism! M-ai vazut pe mine lipsit de empatie desi pupator de moaste si inchinator peste tot de la autobuz pâna in restaurantele de lux? Dar pe mama, sora-mea, fiul-meu, o grămadă de cunoscuti? Ne cunosti pe toti si ai facut o medie?
De ce nu te-ai legat de evrei, musulmani, homosexuali, lezbiene, unguri, papuasi, protestanti, sau orice altă categorie ? Sau astia plângeau toti in suspine la aflarea veștii a a murit un manelist?
E o vorbă din popor, care zice cam așa: dacă nu -i cămașa ta, n-o îmbrăca! Am precizat că UNII, nu TOȚI! Vorbeam despre cei care au putut posta COMENTARII BATJOCORITOARE în urma unei știri despre un DECES. Indiferent despre cine ar fi fost vorba, nu merita nicio ființă de pe planeta asta să treacă prin așa ceva. Am precizat că nu sunt manelistă, nu m-am legat de credința sau etnia sau de nimic altceva decât de FALSITATE, PREFĂCĂTORIA celor care sub masca cucerniciei sunt în stare de o asemnea lipsă de empatie. Îmi pare rău că nu ați înțeles mesajul.
Erika pe toată lumea ii deranjaza NUMAI ortodocsii! Nu ti se pare ca nu-i ceva cosher in treaba asta? Cu fiecare ocazie nu doar sunt ponegriti ci incepe toata povestea cu pupatori de oase, cu inchinarea samd! Eu nu va inteleg! Voi astia super oamenii ( adica ne-ortodocsii) oricum sunteti convinsi ca suntem jeguri umane chiar daca „doar unii” ( de parca nu exista jeguri umane si printre unguri, homo, evrei sau alte categorii!) iar noi jegurile ori va place ori nu nu o sa renuntam la credinta noastra si practicarea eî! Deci cui scrii si cu ce folos?
Mai încerc odată. M-am referit la UNII care au comentat incalificabil pe facebook. Ei știu exact cine sunt. Ar trebui să le dau și numele? V-am mai zis, textul meu nu se referă la ”vrăbiuțe”, deci putem cirirpi despre altceva, fără jigniri? Nu știu cine se simte ”jeg uman”, nu mă aflu în nicio categorie descrisă și nici nu am de gând să mă leg de nimeni pe lumea asta pentru că are altă culoare, vorbește altă limbă sau nu e de acord cu mine. Dar nu mă voi opri să combat manifestările suburbane, indiferent de unde ar veni ele. Cui prodest? Cel înțelept va înțelege, vorba cronicarului! Noapte bună!
Buna dimineata! Cronicarul trebuie sa inteleaga lucrurile despre care scrie! Sa fie impartial! Biserica nu-i expozitie de exemplarele cele mai bune din lume! Biserica este spital unde merg cei constienti ca au nevoie sa se schimbe in bine! Deci de ce tocmai cei care recunosc treaba asta sunt criticati si nu cei care nici macar asta nu o fac? Unii din ceilalti?
Eu unul as incerca sa ma analizez mai bine daca chiar sunt cum cred sau am un dinte impotriva pupatorilor de moaste?
Ma opresc aici nu doresc sa-mi dai dreptate ci doar sa te mai gandesti odata! Nu scram nimic daca erai un oarecare cu p pozitie ferma de la bun inceput impotriva noastra! Cred ca ai devenit de curand”pozitiva”! Si e pacat!
Cand lovesti in fratii mei lovesti in mine si in toata biserica ortodoxa nu i vorba da vrabiute!
„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ (Voltaire, Ion Rațiu)
Frumos dar sensul este sa am libertatea sa o fac nu sa ma provoci sa o fac!😂 Oricum am continuat ideea pe pagina mea in speranta ca ziua sunt mai clar si fac mai putine greseli!😉
Vezi că se poate? Pace și prietenie!