Etichete

, , , ,


Incredibil ce s-a aflat! S-a văzut tot! Ultima oră! Veste cumplită pentru toată…Bombă! Lovitură dură pentru…Știrea momentului. Incredibil cum a reacționat soțul! Imagini rare cu doctorița. Anunț – șoc…Aruncă bomba….Și alte asemenea titluri îmi taie răsuflarea la prima oră când îmi deschid telefonul. Am crezut că doar dimineața sunt asemenea știri, dar siteurile nu duc lipsă de ele nici seara. De pildă ”Un copac de pe strada Trivale a căzut de două ori peste un BMW de peste 100.000 euro”- e titlul care mi-a dat serioase bătăi de cap. Copacul a căzut pe scumpetea de BMW, s-a ridicat, și-a cerut scuze aflând de prețul mașinii pe care aterizase ceva mai devreme, boțind-o probabil, apoi a mai căzut odată. De data asta nu s-a mai ridicat, bănuiesc că pompierii l-au îndepărtat. Nu avem detalii, pentru că n-am deschis încă știrea, fiind blocată la analiza titlului.

Un alt titlu, cel puțin la fel de ieșit din comun precum cel cu copacul, m-a pus în alertă. Zice autorul violent: „Dacă nu luăm măsuri rapide, drastice, este evident că această criză se va aprofunda”. Mai pe românește se va adânci. Din păcate asta e!