Etichete

, , , ,


De câteva ore bune mergea pe autostradă, amețit de oboseală și de soarele ce-l bătea în cap fără milă! Mereu pe aceeași parte a drumului, neavând cum să treacă pe partea opusă. Se uita după macarale, căuta ceva șantier, în speranța că va găsi ceva de lucru.

Vara în țările calde nu se lucrează. Toată lumea e în vacanță. N-ar fi ajuns nici el în această perioadă a anului, dacă n-ar fi fost indus în eroare.

Tot mergând așa, și-a amintit de promisiunile primite. ”Ai vorbit cu Angel?!O întreba pe finuța, iar aceasta îi răspundea invariabil: ”Da, mi-a zis că te anunță de îndată cum se ivește ceva!”

Și zilele se făceau săptămâni, săptămânile riscau transformarea lor în luni și atunci s-a hotărât: Poimâine plec!

Și a pornit! Trei zile cu autocarul, o veșnicie! Ajuns în autogara marelui oraș, obosit de atâta drum, nici măcar n-a sesizat mirarea celui care i-a răspuns la telefon. S-au lămurit lucrurile. Omul habar n-avea că avea de rezolvat un loc de muncă pentru nașul care și-a pus toată speranța în el! Nu vorbise de câteva luni cu finuța, cel puțin nu despre așa ceva!

Frânt de oboseală, a ajuns într-o parcare. Soarele ce părea neobosit, în cele din urmă și-a cedat locul reginei nopții, dar zăpușeala de peste zi, tot nu avea de gând să renunțe. Și-a luat un sandwich, a băut o sticlă de apă călduță, apoi s-a pus pe o bancă. Întreaga sa viață s-a derulat în fața ochilor. Înainte nu se zărea nicio speranță, înapoi nu avea cum să se întoarcă. Cei de acasă așteptau vești bune de la el. I-ar fi fost rușine să se întoarcă cu coada între picioare. Nu era el omul care renunță așa de ușor. Nu se dă el bătut la primul eșec! Banii se topeau însă, cu toată cumpătarea. Disperarea creștea odată cu refuzurile pe care le primea în cele câteva locuri unde se mai lucra.

A acceptat orice, o zi- două … apoi însoțit de adânci regrete trebuia să plece, că nu-l puteau ține fără acte!

Atunci și – a adus aminte de băiatul pe care l-a ajutat și el cândva! Mai avea numărul lui de telefon și a avut și noroc. I s-a răspuns și s-a ivit un licăr de speranță!

A doua zi după-masă trebuia să fie într-un loc anume, într-un oraș aflat la capătul unui drum cu autobuzul. Pentru prima oară de la plecarea sa din țară, avea să facă o baie, să mănânce la o masă decentă și să redevină omul care era odinioară.

Cel care l-a ajutat nu ar fi vrut nimic altceva în schimb, decât să-l convertească! O nimica toată! Într-o oră era pocăit! Teoretic, pentru că până la botez mai avea nevoie de o pregătire temeincă…