În primii zece ani de viață am locuit la jumătatea distanței între Gara Mare și Centrul urbei. Să locuiești aproape de gară nu e rău. După ce cobori din tren, chiar dacă la acea oră din noapte nu mai circulă nimic, nu prinzi nici taxi, știi că în cinci-zece minute ajungi acasă. Cele mai grele minute rămânând cele de la poarta cea mare până la ușa casei…

Să ai cunoștințe, rude care stau aproape de Gara Mare, știe oricine că nu e rău. Nu -mi amintesc să fi venit vreun neam din țară sau de peste hotare și să nu se fi oprit la poartă, ca să ne salute măcar! Să – și fi lăsat bagajele până mai dădeau o tură prin oraș, înainte de a merge la tren.

Ne-am mutat apoi undeva aproape de Gara Mică. Povestea se repeta, cu deosebirea că pe lângă vizitele de curtoazie, de acum își aduceau aminte de noi și cei care aveau nevoie de o consultație, de o internare, fiind aproape nu doar de gară, dar și de spitale!

Era un veșnic du-te vino. De la cei care intrau doar pentru o clipă, până la cei care mă trimiteau până jos, ”du-te vezi, rogu-te, să nu-ne zgârâie cumva mașina…”, un bolid admirabil, evident înconjurat de picimea din cartier. Fie vorba între noi, bolidul se numea Trabant, neamul fiind dintr-o țară comunistă și prietenă!

Ce-mi plăcea să-i ascult, chiar și lăudându-se. ”La noi”, pronunțat cu accentul cum ar zice Steve Harvey: ”in America”, desigur totul era roz. Totul era altfel decât în ”nepretențioasa” noastră regiune. Și curgeau laudele minute în șir…de fiecare dată când oamenii aveau un drum prin zonă și n-ar fi scăpat o singură ocazie de a se bucura de ospitalitatea românească. Până când într-o zi, la obișnuita lor întrebare ”când veniți și voi să vedeți cum e pe la noi”, convinși fiind că mai e mult până la Paștele Cailor, i-am anunțat că la vară le vom întoarce vizita!

”J’attendrai le jour et la nuit, j’attendrai toujours, ton retour”… obișnuia să fredoneze melodia lui Tino Rossi, legănându-se de pe vărful picioarelor pe călcâi, musafirul nostru. De data asta n-a mai apucat să reia refrenul… Nu se aștepta să ne scoatem pașaport. S-a blocat la ” j’attendrai” ( doar așa l-am pomenit de atunci, pentru că de văzut nu l-am mai văzut niciodată!

Anii au trecut. Nu mai am prin apropiere nicio stație, decât de taxi și de autobuz.