Etichete

, ,


Potrivit unui sondaj efectuat de AVSF cea mai citită știre a săptămânii se referă la accidentul produs zilele trecute în buricul târgului.

Localnicii povestesc că accidentul s-a produs în stația de autobus. Denumire pompoasă pentru cele două bănci rătăcite pe trotuarul unde își dau întâlnire cei care vor să folosească transportul în comun. Una dintre bănci fiind așezată chiar la picioarele unui turn multisecular, mai tot timpul e ocupată. Așa a fost și acum, când o mare bucată de tencuială s-a desprins de pe zidul turnului făcându-se țăndări.

Din fericire dincolo de sperietura zdravănă, oamenii îmbrăcați adecvat anotimpului, cu căciuli și paltoane, au scăpat cu răni ușoare.

Așa cum se întâmplă în asemenea situații, toate organele abilitate pentru situații de urgență s-au pus în mișcare. Sirenele salvărilor s-au întrecut cu sirenele mașinilor de pompieri, ale poliției și jandarmeriei. Cineva a lansat zvonul că s-a dărâmat turnul peste oamenii din Piața Teatrului. Că nu se știe exact, dar sigur sunt morți și răniți.

Breaking newsurile promiteau să revină cu detalii…se căutau vinovații. Primii învinuiți ar fi călugării franciscani, ei au făcut treabă de mântuială. Au zidit ei biserica și mănăstirea în 1777, turnul l-au gătat abia în 1802, dar nu s-au gândit că după ce vor fi demolate primele două clădiri pentru a da loc unui teatru național, turnul va începe să năpârlească taman peste niște bieți pensionari!

Și tot așa, din aproape în aproape, principalii vinovați au fost cei care s-au pus pe bancă! N-au ținut cont că de ani de zile cad bucăți de tencuială, când mai mari, când mai mici. De data asta au scăpat, dar să nu se mai repete!

PS.

(Ficțiune ce poate fi realitate. AVSF=Agenția de Verificare a Știrilor False),