În drum spre casă, s-a oprit la coafor pentru o programare. Coafeza de la salonul modest, ascuns la parterul unui bloc comunist o aștepta de fiecare dată cu același zâmbet comercial. Un bacșiș, chiar dacă destul de zgârcit, tot era mai mult decât ce -i dădeau clientele din cartier.

Revenea măcar odată pe an, respectând mereu același ritual. Coafor, manichiură, cosmetică, pedichiură, masaj, poate doar ordinea lor se schimba în funcție de cum reușea să se programeze.

Între două programări de înfrumusețare își căra părinții pe la malluri, pe la buticuri, ba la etaj, ba la piață, umplând zeci de plase purtând nume de firme la modă.

Ce zici, mi-ar sta bine cu pălăria asta? E tare șic, nu-i așa? – întreba nemaiașteptând răspuns de la părinții ei care își făceau de lucru răsfoind broșurile. O cumpăr – a decretat în timp ce cu o mișcare antrenată a aruncat-o în coșul plin de bluze, alese pe sprânceană.

Dar paltonul ăsta? Ei, ce zici? Nu mă lasă inima să-l abandonez…pentru 500, chiar nu merită să-l las aici!

Raion după raion, raft după raft, inventariind tot magazinul ca nu cumva să – i scape ceva.

Înfățișarea ei triumfătoare s – a umbrit un pic în fața casei de marcat, dar nu pentru mult timp, căci tatăl – cavaler, ca întotdeauna, i-a plătit toate cumpărăturile. Ce era să facă bietul pensionar, dacă unica sa fată și-a uitat portofelul acasă! Taman peste două țări, într-o capitală mare!

Și asta nu era decât începutul unei șederi prodigioase, la chemarea rădăcinilor!

(ficțiune)