Banul. Ochiul dracului. E chior? Are un singur ban? Adică un singur ochi. Am pierdut șirul zilelor de când toată presa vuiește despre atrocitățile din căminele pentru vârstnici. Bine, jurnaliștii folosesc niște expresii și denumiri bombastice, vrând să ne afecteze și mai mult emoțional. De parcă ne-ar fi greu să pricepem ce a vrut să spună autorul și apoi la ce au dat toți ceilalți copy-paste.
Au fost prezentate câteva imagini ba color, ba alb negru, reluate până la epuizare. O desfășurare de forțe, salvările de roșu aprins, aceleași oare care au fost la fel înșiruite și în pandemie? Impresionantă priveliște.
Aparent, toată acțiunea a fost demarată pentru câteva mutări politice. Apoi ca un bulgăre de zăpadă, s-a rostogolit, crescând numărul controalelor, chiar poticnindu-se pe ici pe colo.
Când credeai că s-a terminat căminiada, buboiul a explodat din nou.
Observ niște similitudini în povestea asta cu cea recent pusă la păstrare. Grija față de bunicii noștri, ca să putem bea cafeaua alături de ei în…curte!
Dacă nu demult îi țineam închiși în casele lor, obligându-i ca în cele două ore să se înghesuie la magazinul din colț după merinde, acum îi băgăm din nou în sperieți.
Imaginați-vă prin ce au trecut ”seniorii” peste care au năvălit mascații! Ori exigenții controlori. Și n-au găsit nimic în neregulă. Ori au găsit un păianjen pe perete și au închis azilul. Temporar. Dar acolo unde au dat peste un lacăt la ușă, și-au cerut scuze și n-au mai insistat. Cine nu caută nu găsește! Oameni în vârstă au fost trambalați pe tărgi, în scaune cu rotile, în mușamale, cu ambulanțele albe sau roșii, din patul lor într-un loc necunoscut. Într-un alt azil. Spre binele lor.
Și toate astea din cauza că cel cu un singur ochi și-a vârât coada în borcanul cu miere.
(Au început să cadă capete. Povestea merge mai departe!)
PS. Citiți și
La o cafea cu Erika Mărginean 