Dacă nu te încânta să te întâlnești cu rochia ta de confecție venind spre tine, același model, eventual pe altă culoare, trebuia să mergi la o croitoreasă. Ușor de zis, mai greu de găsit una care lucrează bine, repede și nu trage pielea de pe tine.

Croitoresele locuiau de obicei într-o casă particulară, undeva în fundul curții comune, la etaj. Dacă nu croitoreasa, vecinii cu siguranță aveau câini și pisici. Acest aspect poate însemna o provocare, mai ales seara. La fel de complicată era treaba și în buricul târgului, dacă la intrarea în curte nu ardea becul. Și croitoreasa nu locuia…ați ghicit: la parter!

După câteva încercări, mama a găsit-o pe cea mai bună croitoreasă din zonă. Ca să ajungi la ea, trebuia să urci o stradă abruptă, să treci printr-o curte cu multă verdeață, flori, pomi și iarbă.

În clădirea ce aducea a castel medieval în miniatură, locuia Dacher neni. Micuță, guralivă, zâmbăreață, își punea mânuțele pe pieptul ei generos și în timp ce te măsura din priviri, te convingea că nu-i idee bună să-ți faci fustă cloche!

Fermoar ați adus?- întreba gata să caute unul în cutia ei fermecată. Ca elevul care și-a uitat caietul de teme acasă, recunoșteai că n-ai adus nici fermoarul și nici nasturii ceruți! Nu-i nimic. Să facem prima probă, a doua, a treia…pe dos, una cu acele de gămălie care te mai și înțepau, apoi peste câteva zile proba pe față, fără acele ace păcătoase. Și în ziua cea mare, opera de artă exact cum ți-ai imaginat, călcată, aranjată, prete a porter!

Nu exista model pe care să nu-l fi executat ireproșabil! Rochii, fuste, pantaloni, bluze! Dacă aveai o urgență, un tiv, un fermoar, ceva de modificat te punea să aștepți răsfoind o revistă de modă. Știu pe cineva care a tras un pui de somn legănată de zumzetul mașinii de cusut și pe când s-a trezit lucrarea era gata!

Cu puțină imaginație o văd și acum pe Dacher neni dând sfaturi îngerilor și scurtând de mână rochiile prea lungi acolo sus, undeva printre stele!