Etichete

, ,


A fost o vreme când mai-mai îmi venea să implor zeii pentru o dicatatură militară! Ca să fie ordine, disciplină. Atât de mare era debandada încât nu vedeam o altă ieșire la liman. Apoi s-a întâmplat să vină la guvernare struțo-cămila, să punem totul sub nevoia de stabilitate.

Militarul, Ciucă al nostru, ajuns prim-ministru și candidat la președinție nu se simțea prea bine sub noua sa pălărie. Parcă nu-și avea cuvintele la el, vocaliza mult. Într-un interviu nu-mi amintesc deja cine și cu ce ocazia i-a luat, m-a suprins cu fața sa umană, cu râsul său un pic încurcat, dar totuși sincer.

A urmat perioada poantelor, cât mai e bade până la Cluj? Vreo șapte ciuci, la cât de repede mergi. Ciucile fiind panourile cu poza unui ostaș în slujba țării.

După multe explicații, zilele trecute în cele din urmă a fost lansată cartea: În slujba țării. Semnat de generalul Ciucă.

Am găsit pe net, format pdf și am și citit primele 100 de pagini. Surprinzător! Lectură ușoară, atractivă…nu-mi dau seama dacă atracția se datorează unui destin cunoscut din familie, sau într-adevăr e atât de bine scris încât te îndeamnă la citit.

După amintiri din copilărie, adolescență, următoarele capitole tratează lucruri mai serioase. Și sunt și poze multe! Eu zic că merită citită!