Timpul trece într-un ritm infernal în permisie. Nici nu-ți dai seama când trec cele câteva zile și deja trebuie să te pregătești de plecare. Călătoria începe prin procurarea biletelor de tren. Agenția de bilete CFR e undeva în centrul urbei. Acolo ne duceam după bilete de tren și supliment de viteză. Foile de drum erau valabile doar pe tren personal.

De obicei găseam bilete fără probleme. Seara ne prezentam aici la gara mare și dimineața coboram în gara de Nord din București. Numai că odată e ce n-a mai fost vreodată! Așa că în jurul Zilei celor ce muncesc, sărbătorită pe 1 mai s-a întâmplat să nu găsim bilete de tren, nici măcar locuri în picioare!

Să nu te prezinți la unitate după învoire se cheamă dezertare! Știam că și de pică babele din cer tot va trebui să ajungem până a doua zi în capitală!

Tot în Piața Teatrului, prin apropiere era Agenția Tarom. Dacă tot n-am mai fost cu avionul, ne-am zis că nu putem rata o astfel de încercare! Unul pentru toți, toți pentru unul! Zburăm!

Un autobuz al companiei Tarom ne-a dus din fața agenției până la aeroport, undeva în afara orașului. Un aeroport micuț, o sală de așteptare, afară bătea un vânt sănătos, mă gândeam că până la urmă nu ne rămâne decât să mergem pe jos!

Oricum entuziasmul meu de a mai zbura slăbise între timp, mai ales după ce domnișoara de la agenție ne- a luat toate datele, iar la întrebarea mea cine garantează că vom ajunge cu bine la destinație, mi-a răspuns cu seninătate: nimeni!

În ciuda vântului puternic la un moment dat ne-au dat drumul spre pista unde între timp a aterizat avionul cu care urma să zburăm mai departe. Nu era mai mare decât un autobuz de oraș! Pilotul, căpitanul Trandafir a zis câteva cuvinte, după ce ne-am ocupat locurile undeva în față, pe stânga aparatului. Stewardesa ne-a servit cu niște bomboane delicioase și mi-a sugerat să-l dezbrac pe junior că are să-i fie cald dacă îl țin în costumul său de astronaut!

Am tot încercat să -mi pun centura de siguranță, am muncit cu perseverență, până când ne-au anunțat că putem desface centurile, tocmai bine, că ale mele erau încă nelegate, apoi cu greu m-am abținut să nu exclam: Evrika! Am descoperit cum se îmbină moșul cu baba. Îl întreb pe omul meu tu nu-ți pui centura? -mândră că după lupte seculare, eu am reușit.

N-am cum!- îmi zice conspirativ. Jumătatea centurii mele e la tine!

Am făcut o criză de râs de se auzea peste zgomotul motorului! Am uitat de frica zborului, mi-a trecut și răul de mișcare! Că am avut ce munci până am reușit să mă eliberez din strâmtoarea centurii, asta e o altă poveste.

O imagine de neuitat a fost priveliștea deasupra munților ! Totul părea o machetă cu brazi minusculi, cabane de jucărie, munți înalți, păduri verzi, râuri ca o panglică șerpuind pe jos. La un moment dat eram deasupra norilor. Parcă ne-am fi așezaț pe o plapumă de vată albă, zgomotul motorului suna mai estompat, aveam impresia că stâm nemișcați! Logic așa ceva nu se poate, e imposibil! Asta a fost momentul când m-am panicat, stomacul meu a protestat și chiar când am trecut printr-un gol de aer, am etalat instantaneu apa tonică pe șervetul cu sigla Tarom de pe scaunul din față! De unde atâta lichid dintr-un pahar de apă, nu -mi explic!

După aterizare, cel puțin timp de o săptămână aveam impresia că plutesc! Că zbor! Ciudată senzație!