Amu, ca să vezi că ascult de tine, draga mea Letiţie, zău că voi încerca să nu mai scriu ţărăneşte, no! Am primit scrisoarea de la tine şi mă grăbesc să-ţi răspund, că scriindu-ţi poate-mi mai înseninezi gândurile. Că deh,… nu-i lapte şi miere viaţa nici pe la noi!

Nici nu ştiu cu ce să încep. Am atâtea pe cap! Dacă n-am fi aşa prietene bune, nici nu ţi le-aş spune poate! Musai să mă descarc cumva! La biserică-doamne iartă-mă, nu mă duc. Ţi-am zis că o fost odată în ajun sau după anul nou, nu mai ştiu exact, o fost domn’ părinte şi cu unul barosan de s-o băgat şi în politichie la un moment dat, şi în timp ce domn părinte stropea cu măturicea  de busuioc înmuiată în apa sfinţită, stropea căşile, celălalt s-o uitat prin catastif şi o văzut că am restanţe la dările către sfinta biserică!

Să-l fi auzit ce lecţie ne-o dat! Cică avem bani de televizor şi nu cotizăm la cele sfinte?? Apoi nici n-a mai venit de atunci, deşi după cum ştiam, au şi popii de depus un jurământ, aşa ceva ca medicii, că vin la oile rătăcite, că sunt modeşti şi nu te sfădesc ci caută cu vorba bună se te aducă pe calea cea bună! No, m-am lămurit şi cu de-astea, Letiţie dragă!

Dar să revenim la oile noastre! Apropo, oi! Să ştii că nu prea mai sunt oi pe la noi, cică nu rentează. Dar ce mai rentează în ziua de azi?

Mai merge ceva în ţara asta? Telefoanele se ascultă, dar oare ne citesc şi corespondenţa, ca pe vremuri? Ar trebui să scriu doar lucruri frumoase, că, no, cine ştie, poate lezez pe oarecine!

Of-of-of şi iar of! Draga mea prietenă, lăsând gluma la  o parte, să ştii că nu-mi este tocmai bine! În ultimul timp, din cauza stresului sau  mai ştiu eu din ce cauză, mă cam supărăr pe la inimă, tu! Simt ceva mortal, în jurul inimii mele! Cum zicea cântecul? Mai ştii?

Apoi, de muncit muncesc, cât încape şi tot nu-i bine, tu! Da’ ce să mă plâng eu, când e acolo fata lui Şinu, săraca! Lucră la patron, tu. Dacă bugetarii se plâng că li s-au tăiat 25% din salarii şi că nu li se mai dau sporuri, nici asta nu-i o nimica toată, dar nici când lucrezi la particular, nu-i chiar vis de fată. Îţi aminteşti tu din cărţile de istorie când citeam îngrozite despre săracii muncitori exploataţi de patroni? Tinerii, copiii care munceau câte 12 -14 ore pe zi? Pe atunci ni se părea îngrozitor! Acum nu mai e o noutate.

Şi fata asta munceşte de dimineaţa până seara, mai ia şi pe acasă de lucru, dar crezi că i se apreciază cumva munca? Da’ de unde! Apoi nici mie, nu mi-e chiar uşor. Ţi-am zis că m-am angajat la o doamnă, un fel de bebisităr-asta chiar că nu ştiu cum se scrie, ştii că eu n-am făcut engleză, nici la facultate. Dar nu asta e problema, ci doamna! Se comportă atât de ciudat, de uneori am impresia că-i dusă cu pluta! Se trezeşte cu câte o idee, de-mi stă mintea în loc! Mă ia la rost pentru orice! Indiferent ce face ar face bărbat-su, ori soacra, ori fi-sa, cine crezi că e calul ei de bătaie? Fireşte că eu! Dar de ce oare?

Apoi cum îs io aşa răbdătoare, ce mi-am zis. Hai s-o înţeleg, că are şi ea probleme. O dată că a supărat-o la serviciu cineva, că ea are şi ea destule, că e patroană. O înţeleg că are priorităţile ei, că nu mă plăteşte la timp şi găseşte fel de fel de scuze ca să-mi dea cât mai puţin şi mă ţină şi duminica să stau cu copila, că are demers ce ştiu io unde! Are o copilă scumpă, dar răsfăţată, ferească sfântu! Dar dacă i-am promis că o îngrijesc până creşte mare, mie-mi place să mă ţin de cuvânt. Chiar dacă trebuie să rabd ieşirile ei! Dar nu-i uşor!

Nu ştiu de ce e aşa de greu să înţeleagă că e importantă comunicarea, buna organizare a muncii şi simţul măsurii. Nu poţi să iei pielea de pe om şi tot să mai ceri! Ar trebui să recunoască, oameni suntem! Trebuie şi un pic de respect faţă de munca omului. Atât căt face, dacă ar sta să aprecieze, ar înţelege căt are de câştigat cu mine! No, mai bine mă opresc aici că o să zici că mă laud! Ori cine ştie ce va înţelege cel care ne cenzurează corespondenţa?

Glumesc, tu Letiţie, că ţi-am mai zis, dacă-ţi povestesc toate cele, e ca şi cum m–aş spovedi, fără taxele la zi! Acum mai sunt şi răutăcioasă, vezi! La psiholog nu mă duc, deşi poate că amu m-ai trimite la unul, decât să-mi citeşti plângerile! Ştiu, ştiu draga mea, că nu mi-ai reproşa niciodată, că de aceea sunt prietenii ca să se ajute între ei, aşa ca noi.

Săptămâna viitoare trec pe la voi şi mai povestim. Până atunci scriem şi tu, cum mai eşti, ce mai faceţi? Reuşeşti să plăteşti taxele la şcoală?

Te sărută, pretina ta, Raveca (2009)