Etichete

, , , , ,


În urmă cu două-trei săptămâni, făcându-mi manichiura, am avut nenorocul de a-mi răni degetul arătător, care potrivit vechiului regulament, s-a şi infectat.La început a fost durerea, apoi a început să crească o băşică plină cu lichid verzuliu, durerea pusativă devenea din ce în ce mai sâcâitoare, astfel că nu mi-a mai rămas decât o vizită la doctor. Metodele băbeşti, cu apă fierbinte, pansamente si comprese au rămas fără efect, iar la SMURD a fost de ajuns o privire autorizată ca să fiu expediată de urgenţă la chirurgie! Auzind că băşica aceea conţine puroi şi acesta m-ar putea ucide chiar, atacându-mi osul, mi-am pus inima în dinţi şi m-am aşezat la coadă în faţa uşii de la cabinetul de urgenţe.
Era seara căpuşelor. Unul după altul veneau oameni de toate vârstele, femei şi bărbaţi, panicaţi că au fost muşcaţi de căpuşe. La un moment dat am reuşit să-i arăt degetul unui medic, care mi-a zis să revin peste 20 de minute. Am mai revenit de trei ori, până când am reuşit să intru. Nu mică mi-a fost mirarea când am fost rugată să mă intind pe un pat înalt, acoperit pe jumătate cu un cauciuc dubios. Degeaba am incercat sa negociez ca e vorba de un deget, de un biet index, „aşa e protocolul” mi-a zis medicul rezident, după care ajutat de asistent şi de o asistentă au purces la operaţia degetului arătător.
A respectat toată procedura, de la dezinfectare cu betamină, cu învelit degetul în material verde tipic chirurgical, lampă aprinsă deasupra măsuţei pe care mi-am aşezat apoi comod mâna, inclusiv întrebările dacă am probeleme de alergie sau dacă mă doare burta. Apoi mi-a dat două injecţii în indexul meu, de la care simţeam că am un cremvurşt în loc de deget, atâtr de tare se umflă. În câteva minute nu mai simţeam nimic, mâna fiindu-mi amorţită până al încheietură. A urmat o acţiune la care cei doi asistenţi se uitau ca la film. Nu prea au ocazia să vadă păe viu cum se face o incizie în jurul unghiei, cum se eliberează puroiul, aşa că i-am lăsat să contemple totul, fără a mai scoate o vrobă. Drept urmare am cules şi laudele rezidentului, care spunea că oamenii de obicei ţipă la cele mici dureri, chiar şi sub anestezie. După ce mi-au făcut o păpuşă din faşă, mi-au explicat că va trebui să-mi ţin mâna în poziţie ridicată, ca să nu sângereze! Nu-i de mirare că aveam impresia că mi-a tăiat cel puţin buricul degetului! Apoi mi-a făcut o reţetă, cu antibiotice, antiinflamatorii şi algocalmine, de m-a îngrozit! Nici la cea mai groaznică durere de măsea nu am luat vreodată 3 algocalmine pe zi, pe când acum ar fi trebuit să le iau după indicaţiile medicului!
Nu le-am respectat indicaţiile. El mi-a făcut reţeta, că tre să câştige şi el, farmacista mi le-a dat, e de înţeles, tre’ să câştige şi ea, dar şi eu tre’ să trăiesc, aşa că nu le am luat! 7 zile ar fi trebuit să le iau una pe zi din celelelate, si câte 3 din algocalmine!!
După câteva zile am fost la pansament, dar nu m-am uitat cum arată rana, abia după cele şapte zile când eu am refăcut pansamentul am văzut ce a lucrat chirurgul meu! Student silitor, a aplicat toate cele învăţate, a lucrat impecabil, doar că doza de calmante era supradimensionată pentru o astfel de incizie!