Etichete

, , , , , , , ,


Azi vi-l prezint pe juristul Cornel Brişcaru, preşedinte fondator al organizaţiei non-guvernamentale APDO Lider şi  secretar executiv al PSD Mureş, într-un interviu fără cravată.

Reporter: V-aţi născut în Vatra Dornei, aţi crescut la Aiud, cum aţi ajuns la Târgu-Mureş?
Cornel Brişcaru: Viaţa a vrut aşa. Mi-am dat licenţa la Facultatea de Drept din Cluj Napoca, în iunie 1997 şi doream să merg în armată, după care intenţionam să mă înscriu la Institutul Naţional de Magistratură. Vroiam să mă fac procuror. La Centrul Militar Judeţean Alba în acea toamnă nu se făceau recrutări pentru „terişti”. (militar cu termen redus – n.r.). În Aiud nu erau locuri de muncă pentru absolvenţii de drept, aşa că am venit la Târgu-Mureş.

Rep.: Povestiţi-ne despre acea perioadă a căutărilor.
C.B.: Veneam cu trenul dimineaţa la 9.00 iar la amiază, la ora 13.00, mă întorceam la Aiud. În patru zile am luat la rând toate firmele de pe strada Gheorghe Doja. Erau câteva sute pe atunci! În a cincea zi de căutări am găsit de lucru la o firmă, doar cu jumătate de normă, în centrul urbei. Salariul era de 200.000 de lei iar cea mai ieftină gazdă, 250.000 de lei. Nişte prieteni din Aiud m-au trimis la un om bun din Târgu-Mureş, acesta a vorbit la Primărie, unde aveau un post de consilier juridic şi m-au angajat cu o convenţie civilă, pe o lună doar. Salariul era de 350.000 lei dar îmi ajungea şi pentru chiria de 250.000!

Rep.: Şi după o lună de zile, eraţi din nou fără serviciu?
C.B.: Da, dar în luna noiembrie m-am prezentat la un concurs pentru postul de consilier juridic şi l-am luat. Eram, în sfârşit, angajat cu carte de muncă! Din acel moment pot spune că am fost inspirat atunci când am ales Târgu-Mureşul pentru a mă stabili aici.

Rep.: Singur, în marele oraş, în comparaţie cu Aiudul?
C.B.: Nu a fost uşor. Am locuit prima dată undeva în cartierul Dâmbu Pietros, doi ani am schimbat vreo 12 chirii. Unii vindeau, altii aveau rude în dificultate şi tot aşa. Eu eram doar un client!

„Doi ani ca secretar am muncit pe brânci. Ştiam că trebuie să dovedesc că se poate. Am fost cel mai tânăr secretar de municipiu reşedinţă de judeţ din istoria administraţiei. Avem 26 de ani!”

Rep.: Fiind un luptător din fire, ce a urmat?
C.B.: În martie 1999, un alt concurs, de astă dată pentru ocuparea postului de secretar al Consiliului Local. Doi ani ca secretar am muncit pe brânci. Ştiam că trebuie să dovedesc că se poate. Am fost cel mai tânăr secretar de municipiu reşedinţă de judeţ din istoria administraţiei. Avem 26 de ani! Apoi, în 2001, am acceptat oferta Prefectului de Mureş la acea dată, Ioan Togănel, de a ocupa postul de director al cabinetului prefectului.

Rep.: Revenind la anii copilăriei, cum era în Aiud înainte de 89?
C.B.: Aiudul era cunoscut ca oraşul „lumini şi umbre”. Doar două ore pe zi aveam curent, când era program la Tv. Învăţam la lampă cu carbid. Secretarul de partid pe Aiud pleca, în fiecare an, în excursie, recompensat de la partid, pentru economiile făcute. O dată pe lună, după ziua de salariu, tata venea la Târgu-Mureş să cumpere mezeluri, iar noi, surorile mele şi cu mine îl aşteptam de fiecare dată în gară. În Aiud nici măcar salam cu soia nu era. Şi la cârnaţi erau cozi de 200-300 de persoane.

„Cu un grup de prieteni făceam concurs care citeşte mai multe cărţi. În librării trebuia să ai cunoştinţe ca să găseşti cărţi bune. În schimbul multora dădeam ţigări străine de la unchiul meu care muncea în Irak”
Rep.: Cum se distrau copiii, tinerii fără Tv, fără internet?
C.B.: Aveam şi aşa ce face. Ne jucam, ca toţi copiii. Terenul de joacă era coasta unui deal, am aflat după Revoluţia din decembrie 89 că acolo era o groapă comună a deţinuţilor! Chiar lângă blocul unde locuiam erau îngropaţi, fără cruci, fără nume, noaptea, deţinuţii din Penitenciarul Aiud. Ni se spunea că sunt “hoţi”. Odată cu lăsarea nopţii venea dubiţia care aducea cadavrele. Astăzi, aici se află un monument frumos dedicat deţinuţilor politici. Jucam fotbal. Din clasa întâi m-am înscris la Clubul Sportiv Şcolar Aiud. În clasa a zecea, când tata mi-a spus să las deoparte fotbalul pentru că va urma bacalaureatul şi admiterea la facultate, am ales şcoala. Cu un grup de prieteni făceam concurs care citeşte mai multe cărţi. În librării trebuia să ai cunoştinţe ca să găseşti cărţi bune. În schimbul multora dădeam ţigări străine de la unchiul meu care muncea în Irak!

Rep.: Ce vă supăra cel mai tare în copilărie?
C.B.: Neajunsurile. Mă supăram când cineva îmi fura capacul pus la rândul pentru butelii. În Aiud se aduceau doar vreo 70 – 80 de butelii pe zi, iar cererea era de cel puţin cinci ori mai mare. După şcoală era una din activităţile constante!

Rep.: Mămica cu tripleţi din Aiud e sora dumneavoastră?
C.B.: Da. Ionela Danciu a dat în judecată statul român şi a câştigat dreptul de a primi alocaţie de creştere pentru fiecare dintre cei trei copii. Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ne-a dat dreptate, a deschis drumul pentru toate celelalte familii din ţară care se află în această situaţie şi care, la rândul lor, îşi vor câştiga acest drept în instanţă. Azi toţi copiii sunt recunoscuţi ca născuţi, iar părinţii remuneraţi ca atare.

„Acum joc fotbal cu prietenii. Am şi bicicletă dar nu o folosesc prea des pentru că în Târgu-Mureş este periculos.”
Rep.: Vă mai amintiţi de prima învăţătoare?
C.B.: Bineînţeles. Cine nu îşi aminteşte înseamă că nu i-a plăcut şcoala. Era învăţător, îl chema Dan Cioară, din Alba Iulia. Un educator deosebit. Mihnea, fiul meu a avut parte de asemenea educatori în grădiniţă, Doina Petraş şi Renate Vlad şi una acum, la Şcoala Generală nr. 2, Viorica Rusu.

Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire din anii de liceu?
C.B.: Revoluţia din decembrie 1989.

Rep.: Mai ştiţi ce medie aţi avut la bacalaureat?
C.B.: Exact nu. În jur de 9…

Rep.: V-a influenţat cineva în alegerea meseriei?
C.B.: Da. Istoria României, mai exact profesorul meu de istorie, Bucur Marius, care acum este profesor universitar la Universitatea „Babeş Bolyai” în Cluj.

Rep.: Ce sport practicaţi? Ce sport vă place?
C.B.: Am practicat handbal şi fotbal de performanţă. Acum joc fotbal cu prietenii. Am şi bicicletă dar nu o folosesc prea des pentru că în Târgu-Mureş este periculos.

Rep.: Cum decurge o zi din viaţa juristului Cornel Brişcaru?
C.B.: Între muncă şi famile, familie şi muncă.

Rep.: Cum v-aţi imaginat anul 2000?
C.B.: Mai bun decât 1999. Şi aşa a fost.

Rep.: Ce preferaţi, maşină mică sau de teren?
C.B.: Avem o maşină care este folositoare familiei.

Rep.: Aveţi o mâncare preferată?
C.B.: Da. Spanac cu ochiuri şi mezelurile de casă.

Rep.: Care sunt cele trei lucruri fără de care nu plecaţi de acasă?
C.B.: Nu plec fără să îmi sărut baiatul, pe Mihnea şi pe Anca mea, soţia. Apoi pun în buzunar cheile maşinii, telefonul şi ţigările.

Rep.: Vă ajung cele 24 de ore pentru câte aveţi de făcut într-o zi?
C.B.: Da, pentru că am învăţat, de mic, să îmi organizez timpul astfel încât să îmi ajungă.

Rep.: Dacă aţi uitat ceva pe masă, vă întoarceţi din drum?
C.B.: Ce întrebare-i asta? Sunteţi superstiţioşi? Eu nu sunt…

Rep.: Credeţi în vise? În gândirea pozitivă?
C.B.: Gândesc pozitiv, cum să nu cred. Chestia cu visele… nu mă interesează.

Rep.: Unde aţi fost în voiaj de nuntă?
C.B.: La Stânceni, la cabana socrilor. Trei săptămâni perfecte cu Anca.

Rep.: Ce citiţi, ce muzică ascultaţi?
C.B.: Citesc Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Giovanni Papini, Thomas Mann, Vladimir Volkoff, Orwell sau Alexandr Soljeniţin, Milan Kundera. Muzici preferate: Dire Straits, AC/DC, Withesnake, U2, Gil Dobrică dar şi Paraziţii, în maşină, întotdeauna.

Rep.: Dacă aţi avea o baghetă magică, ce aţi schimba în lumea noastră?
C.B.: Sunt băiatul a doi muncitori într-o turnătorie de oţel din Aiud. Ştiu cum e să fie greu, să-ţi fie foame şi frig. Cu toţii avem un loc sub Soare, însă mulţi se pare că fură mâncarea şi de la gura altora. Deşi poate suna ciudat azi, aş încerca şi eu să fac dreptate în România.

Rep.: Care ar fi întrebarea la care aţi avea răspunsul, dar nu v-am întrebat?
C.B.: Pentru că sunteţi jurnalist, azi, în Târgu-Mures, întrebarea ar fi: “Care este primul lucru pe care îl veţi face când veţi fi primar?”. Răspunsul… altădată!

 Publicat în Zi de Zi, 1 oct.2011, de Erika Marginean