Etichete

, , , , , ,


1B-vass-site-660x495Avem Clinica de Urologie condusă de dr. Martha Orsolya şi Compartimentul de Litotriţie Extracoprporeală condus de dr.Vass Levente. Cele două entităţi sunt separate, dar ambele funcţionează în folosul pacientului. În timp ce dr. Vass crede că se vrea desfiinţarea Compartimentului prin înglobarea lui în Clinica de Urologie, dr. Martha susţine: „Nu vrem să desfiinţăm, vrem o clinică unitară.”

De unde au apărut neînţelegerile?
Conf. dr. Martha Orsolya, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, a punctat şirul evenimentelor. Nemulţumirile au început după numirea doctorului Vass de către managerul Kondrad Judit la conducerea Compartimentului, odată cu achiziţionarea noului aparat de litotriţie. Aparatul fiind unul foarte scump dr. Vass considera că nu poate lucra la el decât o singură persoana cu experienţă. “Ni s-a adus la cunoştinţă că acel aparat este extraordinar de costisitor, iar de suma respectivă a făcut rost dr. Vass Levente, care era consilier al ministrului Sănătăţii, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Mureş şi nu în ultimul rând coordonator numit de doamna manager”, explica dr. Martha.

Un fals sacandal
„Cred că o abordare mai înţeleaptă ar putea să rezolve mult mai uşor problema, nu neapărat trebuia să se işte acest scandal în presă, care este practic un fals scandal, pentru că cele două unităţi funcţionează foarte bine aşa cum sunt ele. Sunt doar orgolii pe care le vom putea rezolva prin mediere şi discuţii între colegi. Abordarea mai înţeleaptă ar fi fost fără acuzaţii, fără hârtii scrise, fără presă introdusă clandestin în spital fără ştirea managerului, fără calomnierea secţiei, a compartimentului şi alte lucruri murdare care nu au nimic de a face cu actul terapeutic”, a declarat dr. Ladislau Schwartz, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, citat de Zi de Zi.

Ce spune dr. Vass

Potrivit dr. Vass, litotriţie extracorporeală se face de 23 de ani în Târgu-Mureş. Compartimentul de litotriţie a funcţionat de 17 ani separat de clinică fiind condus de domnul profesor Oşan Virgil, cel care l-a înfiinţat. Compartimentul deservea, ca şi acum, zeci de judeţe cu un aparat vechi de 23 de ani. “Mă bucură faptul că există două entităţi de Urologie la noi în Târgu-Mureş şi asta deserveşte interesul pacientului, pentru că el are dreptul la o a doua opinie”. Aparatul e intr-adevăr unul scump. De aceea dr. Vass consideră că “este foarte bine din punct de vedere al cost eficienţei, al sustenabilităţii, ca acest aparat să fie monitorizat, controlat de o singură persoană, pentru că asta este experienţa noastră şi de aceea a putut rezista 23 de ani (vechiul aparat-n.red.). O astfel de persoană în opinia dr. Vass nu este nimeni alta decât cea care a lucrat şi alături de prof. Oşan. “Dr. Carmen Simion este cea mai bună specialistă în domeniul acesta, lucrează de 23 de ani, aproape încontinuu, se poate spune că face exclusiv această operaţie singură, iar pe vremea profesorul Oşan lucra cu dânsul. Eu ştiu această procedură, am competenţă şi cu bună cunoştiinţă, ca şi şef de compartiment o las pe dr. Carmen Simion să aibă grijă de acest aparat.”

Ce spune dr. Martha

Pacienţii cu litiază, care se prezintă la Clinica de Urologie, după efectuarea investigaţiilor ar trebui să beneficieze imediat de intervenţie pentru eliminarea pietrelor cu aparatul de litotriţie. Fiind vorba de două entităţi separate, pacientul trebuie reprogramat pentru litotriţie. Alţi bani, altă distracţie. De aceea consideră dr. Martha că cele două entităţi separate acum, Clinica de Urologie şi Compartimentul de litotriţie, ar trebui să fie unite. “De aceea se doreşte ca cele două unităţi să fie o clinică unitară, o singură Clinică de Urologie, ca toţi care au competenţă să folosească acel aparat.

Cine sunt urologii care ar putea folosi aparatul

După cum am aflat, la început au fost prof. Oşan, dr. Simion. Mai nou dr. Vass a dobândit competenţă. “Pe vremea vechiului aparat nu aveau competenţă” alţi medici, potrivit dr. Martha, dar din 2011 mai sunt şi alţii. “Momentan sunt cinci oameni în clinica noastră care dispun de competenţă, pe lângă dr. Mălău Ovidiu, dr. Chiujdea Adrian şi dr. Chibelean Călin, mai sunt eu şi dr. Porav Hodade Daniel, să putem folosi acel aparat, să îl eficientizăm şi să ajungem ca să îl amortizăm. Dacă o singură persoană sau cel mult două folosesc acel aparat vă daţi seama când se va amortiza acel litotritor?”, se întreabă dr. Martha.

Ce spune dr. Simion Carmen

Prima litotriţie a făcut-o pe un aparat imens, de generaţie veche, achiziţionat de prof. Nicolescu, în 1991. Aparatul s-a stricat în 2011 şi nu s- au găsit piese de schimb
“Norocul a fost, între timp, după repetate cereri pe care le-am făcut la Minister, la direcţiune pentru achiziţionarea unui aparat nou, că în acel an s-a achiziţionat acest aparat şi am putut să continuăm tratamentele. Pentru că altfel, cu aparatul vechi, nu mai puteam ajuta pacientul în regim de stat. Puteau fi rezolvaţi la privat unde sunt două aparate. Cu acest aparat lucrăm din 24 septembrie 2011. Mergem cam cu o medie de 1.000 – 1.200 de litotriţii pe an”, explică persoana cea mai competentă în folosirea aparatului.

Potretul persoanei ideale în litotriţie

Faptul că aparatul vechi a rezistat 20 de ani se explică în felul următor: “am lucrat pe el doi oameni şi am ştiut exact cum să îl manevrăm, cum să îl menajăm, ce probleme are şi ne-am luptat pentru o bună întreţinere a lui. În colaborare cu conducerea spitalului am avut tot timpul contract de service, piese de schimb asigurate în aşa fel încât reparaţiile să poată fi făcute repede, fără să pierdem timp în detrimentul pacienţilor. Trebuie foarte multă răbdare, durează cam 40 de minute un tratament, în funcţie de localizarea şi mărimea calculului. Cu acest aparat putem rezolva calculi şi pe ureter, bineînţeles până la o anumită dimensiune şi, pentru ca litotriţia să aibă rezultate bune, este foarte important ca indicaţia terapeutică să fie corect pusă”, potrivit dr-. Simion Carmen.

Replici:

– „Consider că cele două structuri trebuie să existe ca structură separată în ceea ce înseamnă structura spitalului nostru, într-o strânsă colaborare.” Dr. Schwartz

– ”Avem o listă de aşteptare undeva la o lună şi jumătate. Litiaza renală nu este o boală acută, se poate programa pacientul în ziua următoare sau la o lună, o lună şi jumătate ca să fie tratat corect.” Dr. Vass Levente

– “Eu nu cred că litotriţia extracorporeală este o aşa parte importantă a medicinei urologice, a sparge nişte pietre nu este, din punctul meu de vedere, chiar apanajul unui medic primar urolog care are pretenţii de a fi urolog recunoscut”. Dr. Schwartz.

– “Litiaza renală este o urgenţă, litiaza doare, cauzează colici renale care sunt extrem de supărătoare pacienţilor. Dacă noi am avea acces la acest aparat am putea rezolva de foarte multe ori litiaza în gardă. Şi nu trebuie pacientul văzut de noi să fie trimis să se programeze dincolo.”Dr. Martha Orsolya

– „Aparatul s-a amortizat şi înainte de 2011 şi în 2011 şi în 2012 pentru că excedentul financiar ne arată valori pozitive. Suntem în excedent financiar pe anul 2012 cu 74.417 lei”, dr. Vass Levente.

– „Solicitarea colegilor care au competenţă de litotriţie extracorporeală o găsesc într-un fel, până la un anumit punct justificată, ceea ce urmează să facă obiectul unor negocieri pentru a putea să aibă şi dumnealor acces, într-un viitor, la acest aparat. Aceste persoane vor trebuie să facă training, să vadă cum funcţionează”. Dr. Schwartz.

-„Pe parcursul anului 2012 au fost internaţi 940 de pacienţi, dintre care 669 din alte judeţe, precum Neamţ, Bistriţa Năsăud, Alba, Vâlcea, Suceava, etc. În total au existat 872 de spitalizări de zi în 2010, iar anul acesta )martie 2013)în luna februarie 88 de spitalizări erau continue şi 83 de zi”dr Vass Levente

(sursa ZI de Zi)