12124457_948881215167057_1643955805_oTrebuie să încep prin a vă mărturisi că de un timp încoace mă uit foarte rar la televizor . Aşa se explică lacunele din cultura mea generală despre Vocea României.  De pildă  Sezonul 2. Pe locul doi s-a clasat un tîrgumureşean despre care auzisem destule, dar nu-l văzusem niciodată, până la un Flash-Mob  desfăşurat de Ziua Internaţională a Primului Ajutor, marcat şi de Ambulanţa Samaritanus  simultan cu câteva ţări europene. La acel eveniment l-am auzit pentru prima dată cântând „Don’ t believe me just watch” şi l-am văzut dansând pe Vizi Imre.  M-a surprins vocea lui cu un timbru deosebit de plăcut şi felul lui de a fi. Modest, deschis şi de o sinceritate debordantă.

Vizi despre primul-ajutor

12063461_887765401292892_7677344101711550011_nAscultându-l  povestind despre întâmplarea dintr-o dimineaţă  răcoroasă când a văzut un om căzut pe strada Bolyai, a sunat la 112 şi a chemat  Salvarea, acordându-i astfel primul-ajutor  unui om aflat la necaz, am ştiut că va trebui să mai vorbim despre el.  „E foarte important ca toată lumea să cunoască  nişte reguli elementare de prim-ajutor. Dacă te apuci să-l scuturi şi acesta are probleme la coloană l-ai nenorocit”, explica el importanţa cunoaşterii primului ajutor.  „Niciodată nu refuz să cânt pentru o acţiune caritabilă. Dacă e acţiune caritabilă e firesc  să nu cer onorariu. Copiii mai ales trebuie ajutaţi, copiii cu cancer, ei nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit. Adulţii puteau să aibă grijă de ei, să facă economii, să aibă asigurare, dar copiii nu au avut şansa să aibă grijă de ei!  Dacă prin vocea mea pot să strâng 8000 de euro, de ce nu? Îmi amintesc de cazul Veronicăi, când am luat legătura prin skype cu fetiţa bolnavă pentru care s-a făcut concertul caritabil şi o sală întreagă a făcut gălăgie pentru ea, au încurajat-o, i-au strigat numele, transmiţindu-i energie pozitivă, sau la HIFA pentru copiii cu dizabilităţi, cum să nu ajut?”, întreabă retoric artistul jovial.

IMG_8821Cine eşti, tu, Vizi Imre?

Îl întreb  direct şi se oferă  să-mi răspundă la orice întrebare, cu condiţia ca atunci când deviază de la subiect, să-l readuc  pe „arătură”. „Vorbesc mult,  o iau aşa şi îmi vin în minte multe, povestesc  până mâine”, râde bine dispus. Ca să-l verific, îl întreb ce e cu creasta aceea colorată pe cap? „E părul meu!”, răspunde  distrându-se copios pentru că nu-mi vine să cred, apoi îmi povesteşte din fir a…păr , cum şi-a făcut zulufii, cum i-a vopsit  bucată cu bucată-ajutat de prietenă, desigur,  şi în cât timp se uscă după spălare podoaba sa capilară. După o escapadă, pe linie de consecinţă,  pe la  definiţia rasta şi  Bob Marley, revenim la Vizi Imre, tânărul de 29 de ani, Vocea României locul doi. „Sunt de la Batoş. Mama e cântăreaţă de muzică populară, tata dansator  (fost viceprimar al comunei Batoş n-red.) mi-au tot spus ca orice părinte, bine fiule, ai talent, cânţi, foarte bine, dar ar trebui şi să  munceşti!  După ce am terminat liceul, după 12 ani de şcoală aş fi vrut să fac o pauză, nu ştiam ce aş vrea să mă fac, eram în „căutarea mea”.  Eu sunt din generaţia care trebuia să facă armata dacă nu urma o facultate. Ultima generaţie.  Sunt un om paşnic din fire. Nu-mi plac armele, conflictele.  Nu cred că armele rezolvă problemele lumii. Dacă vrei să te baţi, ok, ia o tablă de şah, pune piesele şi războieşte-te, asta nu costă vieţi omeneşti!  De nevoie că m-am înscris la Conservatorul din Cluj, dar mă plictiseam enorm. Prea multă teorie, solfegii, compozitori  clasici, nu era ceea ce îmi doream. După ce am obţinut  scutirea de la recrutare m-am lăsat de conservator”, îşi aminteşte Vizi,  neuitând să menţioneze nemulţumirea tatălui care îl voia licenţiat.

Profesor suplinitor la şcoala din Suseni

12072549_888807511188681_3203827498023861077_nTot câutându-şi menirea, tânărul a ajuns profesor suplinitor la o şcoală din comuna Suseni, aproape de municipiul Reghin. „Predam cinci materii: muzică, desen, tehnologie, istoria minorităţilor şi educaţie cetăţenească, toate astea cu jumătate de normă, un an de zile, pentru că directorul nu mi-a acceptat demisia. Nu ar fi avut pe cine să-mi pună în loc, şi eu eram suplinitor! Dar aş fi plecat după câteva luni! Copiii ţineau la mine, făceam multă muzică, dar nu eram un profesor bun.  E greu să fii pedagog. Eşti ca un medic, doar că nu e chestia asta cu moartea, dar poţi nenoroci pe viaţă un copil dacă nu ai grijă. După părerea mea copilul trebuie făcut curios  să vrea să înveţe,  să fie curios de ceva. Matematica, logica sunt materii importante. Matematica o urăsc, dar  recunosc că e importantă. Să citeşti, ca să-ţi dezvolţi imaginaţia, să rezolvi probleme de matematică  e ca fitnessul pentru creier. Dar să-i obligi să înveţe analize, ce a zis X sau Y ? Pe mine nu mă interesează ce a zis X…Fiecare (profesor) e mândru de materia pe care o predă, fiecare pretinde să înveţi materia lui…”, face o scurtă caracterizare a sistemului de învăţământ, ca să-şi justifice  decizia de a părăsi catedra. Ca o paranteză totuşi  menţionează importanţa  învăţării limbilor străine, încă din copilărie, căci creierul se dezvoltă altfel dacă înveţi încă o limbă. „Eu la 5 ani am învăţat româneşte, după aceea cu mare uşurinţă am învăţat alte trei-patru limbi”, spune recunoscând că şi urechea muzicală i-ar fi fost de ajutor!

Mult zgomot pentru nimic

530776_408567339219887_1128348159_nŞi iarăşi, la dojana tatălui autoritar care îl îndemna  spre o meserie din care se poate trăi, Vizi a dat examen şi a fost admis la Universitatea de Artă Teatrală. N-aţi ghicit, nu a abandonat cursurile la jumătatea anului, ba le-a şi absolvit în 2008, fiind prima generaţie din sistemul bolognese care a terminat cu  bachaleor graduate „Am terminat facultatea  pentru părinţii mei care au plecat în Italia, la muncă. Nu am luat licenţa decât peste un an”, povesteşte.  A zis tata că va fi rău dacă nu termin nici asta! Doar că… n-a fost să fie! „Nu sunt făcut să fac acelaşi lucru de două ori pe săptămână. Fix acelaşi lucru odată sau de două ori…Eu mă plictiseam. Mă plictiseam! Am jucat în „Mult zgomot pentru nimic”…şi spre disperarea părinţilor am abandonat şi teatrul.  Nu-mi găseam locul. Mie-mi place să fie un pic de sare şi piper. Surpriză. Nu-mi place monotonia.  Nici la concerte nu am întotdeauna lista de muzică”, povesteşte despre perioada când părinţii lui erau plecaţi din ţară ca să poată susţine doi copii la facultate.  „Soră-mea e mai mică, e o educatoare desăvârşită. Îi  plac  copiii, are răbdare, îi iubeşte..Copiii o iubesc! Noi? Încă nu vrem copii”-răspunde aproape simultan cu prietena şi impresara, Bathori Zsuzsanna. „Mai avem multe de făcut. Trebuie să câştig un Grammy…să călătorim…Sunt sigur că aş fi un tată bun, dar nu acum”, afirmă adăugând în schimb, că se înţelege bine cu nepoţelul.

„Ce iaşte muzica”, Vizi Imre?

10414923_775136409173970_3766706092027557329_nDacă Ovidius Publius Naso orice încerca „versus erat”, în cazul lui Vizi Imre, toate drumurile duc la muzică. Şi-mi răspunde la întrebarea preluată de la  „un pedagog de şcoală nouă”, astfel:  „Muzica este tot, pentru toţi. Muzica merge direct la conştient. Dacă asculţi câteva acorduri cântate la pian înţelegi imediat că exprimă tristeţe, dacă auzi un ukelele ştii că e fericire. Muzica –după mine – e cea mai complexă dintre arte. De fapt s-au făcut şi studii, au demonstrat prin RMN că  muzica provoacă foc de artificii în creier, conexiuni  din stânga spre dreapta şi invers…mii de beculeţe.  Muzica preferată te poate binedispune într-o zi proastă.  Un tablou dacă îţi place îl admiri şi atât, dar o muzică preferată o fredonezi,  fluieri sau cânţi refrenul  şi sub duş. Vecinii? (râde). Nu deranjează, cântaţi, nu ne culcăm până la miezul nopţii”, îmi spun când ne întâlnim şi mă roagă să cânt mai tare!”

De la „Se naşte o stea” la…”Vocea României”!

11694871_857589957643770_6646916971888569887_nNestatornic, Vizi Imre a părăsit Conservatoriul, a lăsat catedra nefiind un bun profesor, a lăsat teatrul…Pentru muzică. Se poate trăi din muzică? Răspunsul vine prompt şi e afirmativ.  Se poate trăi  şi în Mureş şi peste tot. Dacă omul vrea să se facă salvamar se face salvamar. Se învaţă.  El a ales muzica. „Eu am cântat din facultate. Am cântat la Teatru 74, la Zanza şi în multe locuri în oraş. În 2012 am fost în Ungaria, am cântat la „Se naşte o stea”, un show live. La două luni după asta,  Koszika (cântăreaţă şi ea) a fost în primul sezon la Vocea României, ea mi-a zis să încerc şi eu. Îţi asigură tot, nu trebuie decât să cânţi!-mi-a zis. De ce nu? N-am ce pierde, mi-am zis. Ştiu vreo 600 de piese , la multe mă uit pe text, ca să nu mă fac de râs…şi dacă mă fac de râs eu râd mai  tare! La asta mă ajută actoria. Se poate întâmpla să mă împiedic, să mă-ntind pe scenă…iau o poziţie de parcă aşa aş fi vrut să-mi fac intrarea: salut, ce faceţi? , să rezolv cu dezinvoltură situaţia. De pildă la Vocea României, în finală, trebuia să cânt cu Pacha Man care n-a mai ajuns la Buftea.  Trebuia să înceapă emisiunea , toată lumea era înnebunită. Toţi erau ocupaţi cu filmările pentru  Revelion. Era în  decembrie 2012. Am improvizat. L-am luat cu mine pe cei care au evoluat deja. „Băieţi cântăm? Ce? Nu ştiu. Aduceţi un pian. Nu era pian. Ok, fără pian. Şi am cântat No women no cry”, povesteşte  plin de entuziasm şi nu mi-e greu să mi-l imaginez mobilizându-i pe  băieţi, foştii săi colegi pentru cântarea în direct.

Prima melodie de succes?

Ce înseamnă succes? Mă întreabă, apoi admite că succesul e relativ. „Primul succes l-am avut când am luat chitara de acasă şi am învăţat să cânt „Kis virag” (Floicica) într-o săptămână şi am interpretat-o mamei care s-a înduioşat. Că am 16.000 de fani pe facebook? Că am 4000 de prieteni, pe Tweeter, pe Instagram, sunt destul de mulţi cu care ţin legătura, ca să vadă că merg înainte, dacă m-au votat merg înainte! Încerc în fiecare zi să-i ţin la curent,” şi reuşeşte.

Eu vreau să fiu fericit!

321243_419621608107276_77766896_n„Vreau să fiu împlinit şi asta nu înseamnă să am bani mulţi. Un spectacol reuşit mă face fericit. Eu dau tot din mine la un spectacol. Nu pot funcţiona cu jumătate de măsură. De aceea am nevoie de linişte după spectacol. Ori  e dăruire totală ori nimic. Sunt artist. Îmi pun maţele pe tavă. Dar după spectacol am nevoie de linişte. În maşină nu ascult muzică! De aceea construim o casă la ţară.  O construim împreună! Ne trebuie liniştea , dar ne place enorm şi să călătorim! Vara asta am fost la Balaton, câteva săptămâni, apoi în câteva oraşe din Ungaria, în Austria, o zi la Viena, la Goriczia, în Italia, la Veneţia, apoi în Croaţia o croazieră de o săptămână cu vaporul…mă inspiră foarte mult. Îmi dă! ”, spune cu convingere.

Ce fel de muzică interpretezi?

10995103_741832159269178_5886030369924897273_nCovere, dar şi compoziţii proprii. Se poate fabrica muzica, dar nu-i acelaşi lucru cu melodia ce are un mesaj…soul, jazz, punk…să  nu fie muzica ce asculţi în lift, să-ţi transmită ceva! Eu îmi compun piesele şi eu le şi orchestrez. Cum compun? Mă gândesc, de fapt nu mă gândesc. Nu fabric piesele. Mă trezesc şi-mi vin. Mă trezesc noaptea pe la două că am o idee, totul e pregătit,  îmi vin de fapt două -trei idei, apoi le las să se coacă. Dacă sunt bune le folosesc, dacă nu-mi plac le arunc. Ştiu că mai am un drum lung de parcurs. Sunt doar la poartă! Regele nu e rege până ce nu e recunoscut! Dacă după un spectacol vin la mine pentru autograf şi trece Smiley sau vine Brenciu…haha (râde cu poftă) se duc la ei. Tatăl meu e mândru de mine acum. Să-ţi fie ţie bine, s-avansezi în carieră, asta îmi spune. Şi mama la fel. Să fac cum cred eu”, şi asta nu e puţin!

Album vinil-proiect de suflet

12112640_948881181833727_610707614_oVisul lui Vizi Imre este un album vinil, cu melodii noi, originale, în limba engleză, neprelucrate cu calculatorul, cu coperţi cu design, ca pe discurile de pe vremuri, şi cu melodii ca atunci când a pus piesa omul să zică: „Wao! Ce-i asta? De unde e asta? Din America?”

Să fie un vinil universal, ediţie restrânsă, 500 de exemplare, cu dedicaţie…Vreau să fie ceva deosebit. Ai cumpărat vinilul. Ai un cod, îl downloadezi pe I phone…dacă nu ai pick up. Sper că într-un an va fi gata! Este un studiou la Baia Mare unde o să înregistrez instrumentele, mixul o să se facă în două locuri, chiar şi trei, mixul o să se facă în Elveţia şi Anglia, masterul în America!”, dezvăluie Vizi din tainele vinilului.

Erika MĂRGINEAN

Publicat în PUNCTUL nr. 550