1a273c8971c941f58d675ad8e16e8498-6540036-700_700.jpgNu ne-am dus de capul nostru. Am primit ordin şi o promisiune fermă că ne aşteaptă o garsonieră, ca dovadă a grijii părinteşti a partidului şi guvernului nostru!

Ca de obicei, în 23 a lunii am luat solda. Am făcut plăţile: chirie, lumina, cheltuielile comune, casa ţigănească , am restituit împrumutul şi după ce am bifat şi obişnuitul sindrom 23 ce s-a manifestat încă şi pe 24 destul de vizibil, a venit vestea: peste cinci zile te prezinţi la UM…numărul. Fiind un bloc locuit aproape în întregime de militari, dar şi cei care erau civili lucrau în armată, nu era greu să se afle că iar se fac recrutări pentru munci agricole sau industriale. Întrebarea era doar unde se pleacă sau al cui e rândul de data asta?

Eram la o cafea, la Bica, în curtea plină de trandafiri. Soarele primăvăratec se strecura timid printre frunzele proaspete ale viţei de vie, era plăcută discuţia, gustoase prăjiturelele, Alex dormea liniştit în cărucior, iar eu nu reuşeam să respir decât sferturi după ce am aflat că în cinci zile vom trece Carpaţii!

Că n-am pleca şi noi cu tovarăşu, nici măcar nu s-a pus în discuţie! Cu doar câteva zile în urmă duceam muncă de lămurire cu vecina de la doi să nu-şi lase omul singur la Medgidia, să meargă cu el, ca să nu păţească precum colegii care s-au întors cu ceva bani în cont, dar nu-şi mai găsesc familiile! Pe timp de pace să fii departe de familie, să nu-ţi vezi copilul crescând sau să lipseşti când se naşte…nu poţi să zici că ar fi visul unei domnişoare! Dacă ni s-a mai promis şi garsoniera, nu prea aveam de ce să ne facem prea multe griji. Orice s-ar întâmpla, vom fi împreună!

Ce să luăm cu noi, ce să lăsăm, pe mâna cui să lăsăm ce lăsăm…mii de întrebări  şi respiraţii date pe avarie. Am împachetat în cele din urmă şi am plecat cu trenul de noapte. Dimineaţa am început o nouă viaţă! După o lună de chirie şi o zi petrecută în cazarmă, o zi lungă de …câteva luni am reuşit să ne acomodăm cu noul stil de viaţă.

Aproape de cazarma din Vitan era o piaţă de zi. De acolo cumpăram zarzavaturi, legume, fructe, de la magazinele din apropiere mai luam cele necesare şi făceam de mâncare pe BCA …ca la mama acasă!

După câteva tentative de a merge la baie în clădirea aceea plină de bărbaţi …a trebuit să renunţ. De câteva ori m-am dat nas în nas cu câte unul care era în hol şi încă se necăjea cu nasturii de la şliţ, ce să mai povestesc, nu era nicio şansă să prind buda liberă, nici ziua, nici noaptea. Metoda cu găleata a fost excelentă, deşi mă stresa oare nu pute, şi dădeam cu parfum, cu spray „prin baie” şi tovarăşu avea misiune permanentă s-o ducă la golit. Cu sau fără găleată, chinul chinurilor era când se instala câte unul la televizor şi nu se dădea dus nicicum iar eu mă rugam la toţi sfinţii să nu mai toarnă în pahare că nu mai pot ţine apa!

În asemenea condiţii era normal să visăm la o baie caldă în vană, dar de multe ori până şi apă rece era un pod prea îndepărtat! Rezerva de apă de sub masă se termina mult prea repede…şi atunci având buletin de Mureş ne duceam la hotel pentru o zi -două.

îmi amintesc cu o astfel de ocazie ne-am cazat la Flora, hotel select, frecventat de străini, S-a nimerit să fim cazaţi între două camere cu străini. Ne-am instalat noi înarmaţi cu şuncă şi caşcaval, pe două zile, am adus şi plonjorul, acea spirală cu mâner de bachelită ce se băga în priză la un capăt , iar spirala băgată în apă dădea în clocot apa şi nu trebuia decât să adaug „nechezolul” -acel înlocuitor de cafea ca să „ne cafelim”, având grijă desigur, să nu cumva să băgăm şi linguriţa odată cu plonjorul că s-ar putea să dansăm fără muzică!

Aveam o rochie galbenă ca lămâia proaspătă, lungă până-n pământ, cu decolteu generos şi fără mâneci. Îmbrăcată aşa mă pregăteam de acţiunea nechezol, când a dat peste noi o responsabilă de hotel. Prima ei tentativă am respins-o cu un strigăt de luptă, un fel de  He-hei! Femeia din uşă: „Excuse me,mam!”eu care eram aşezată în vana plină cu apa caldă şi nu dădeam semne că aş vrea să ies de acolo până nu sună goarna. Completasem sistematic apa caldă din vană, boierie, ce mai! Surprinsă de gestul femeii care dădea să intre în cameră după ce descuiase cu cheile ei încuietoarea, am scurtat bălăceala şi am reuşit să încălzesc şi apa pentru cafea când ea dădea din nou năvală.

Femeia se uita curioasă în jur, eu aveam grijă să stau mereu cu faţa spre ea, cu o mână la spate….acolo ţineam plonjorul, obiect interzis în hotel! În cele din urmă a plecat, şi bine a făcut că ameţisem deja de acest vals fără muzică!