14 octombrie

Iar am sărit peste câteva zile, pagubă -n ciuperi, chiar nu-mi amintesc să fi fost ceva demn de menționat, darămite de transmis posterității! Caietul meu cu siguranță se va păstra undeva printre doumentele pe care mama le păstrează aproape cu evlavie! În dosarele ei găsești toate chitanțele, facturile, foile de garanție, documentele , diplomele și certificatele familiei. Nu-i poți cere ceva ca să nu-ți dea ”docomentu” pe loc. A păstat și diplomele din clasele primare, când eram și eu eminiche și mama se mândrea cu mine că iar am luat premiul nu știu care, mențiune să fi fost, tot ajungea la păstrare. Desenele-operele noastre de artă de la primele crix-craxuri până la cele care m-au convins că nu s-a pierdut niciun mare pictor talentat în mine!

E o istorie întreagă în dosarele mamei. Poate să-ți spună în ce an am cumpărat mobila din sufragerie, când am făcut prima rată la mașina de spălat, ce a cumpărat din banii primiți la Cassa țigănească, cât de greu a fost să -i dăm înapoi! E bine când dai câteva luni 1-2 sute la salar apoi iei cassa, strici banii urgent, dacă nu ești chibzuit și apoi plătești lună de lună ca ofițerii până-ți vine iară rândul ca să mai iei o gură de aer!

Nu i-am zis mamei, dar îmi fac promisiunea în mod solemn că nu voi face rate niciodată! Nici la cassa țigănească și nici de la ”CE-A-RE”. Încă nu știu cum am să mă feresc de datorii, dar n-aș vrea să am!

Povestesc toate astea la rugămintea mamei. Zice că e bine să ne amintim peste ani și ani cum am trăit, ce am făcut, cum ne-am descurcat. Ne va fi de folos poate într-o zi. Dacă tot trebuie să scriu, măcar să scriu ceva cu folos.

15 noiembrie

Azi am făcut o poză în curtea școlii. Era soare și neobișnuit de cald pentru luna noiembrie. Se apropie despărțirea de colegi și parcă suntem mai uniți ca niciodată. A venit profa de biologie cu odrasla ei la școală. Nu avea cu cine s-o lase, ne-am ocupat de ea în pauza mare. Adică de odraslă, nu de profă, sper că se înțelege.

Tina mi-a făcut azi un compliment ciudat. Nu știu ce a apucat-o și pe ea. Zicea că am o figură atât de inocentă, că par atât de tânăr și alte asemenea complimente. Bănuiesc că iar are nevoie de notițele mele! Asta e blestemul scrisului frumos! Toată clasa și cei de afară, care nu reușesc să scrie după dictare, repede și citeț, vor să le dau notițele mele! Îi las un pic să se roage de mine: ”Mărculeasa, nu fi neam prost! Dă–mi și mie caietul ăla că doar nu ți-l mănânc!”-zice unul, ”Hai, copilaș, fii cuminte, mi-l dai, da?”și tot așa. Apoi mă dau și eu de după cireș, că nu-i la mine, că l-am uitat, că i l-am dat la…”Nu-i la ea, c-am întrebat-o”, așa că până la urmă îmi revine memoria și scot caietul din ghiozdan…După care notițele mele sunt copiate în mai multe exemplare.

Mie nu-mi place să tocesc după notițele pe care ni le dictează profa! Le scriu, ca să-mi exersez mâna pentru facultate, memoria și viteza de reacție, dar…atât. Bine, mai și rețin în mare parte din ele, dar asta e o altă poveste.