La început acea forță supranaturală

care din joacă a creat pământul și oamenii

și tot ce mișcă pe sol, sub ape sau pe cer,

tolănit în iarba verde, cu brațul ridicat spre soare

strecurându-i razele printre degetele răsfirate

își urmărea oastea cea cuminte și cumsecade.

”Prea sunt liniștiți, parcă le lipsește ceva”,

s-a gândit și le-a dat câțiva stropi de adrenalină.

Nu le-a dat tuturor, doar celor aleși,

aleși aleatoriu, dar au fost aleși.

Inexplicabil, pentru muritorii de rând,

cei aleși se cațără pe vârf de munte, pe stânci

fie ger năpraznic ori soare arzător,

ei se cațără tot mai sus

chiar dacă pică și mor zdrobiți de sol.

Ceva îi mână să urce tot mai sus

aproape de cerul pe care nu-l ajung,

dar spre care tind atrași de o forță nevăzută

și-și leapădă carcasa ca pe o zdreanță pe sol

ca să ne privească, în sfârșit împăcați, de undeva de după nori.