Dumincă, 17 decembrie 1989

Și azi a fost timp frumos. Am ieșit la plimbare cu copiii. Nu am putut sta la cofetărie la un suc pentru că juniorul vocifera îngrozitor. Am luat Amandinele la pachet. Nu am ajuns bine acasă, că a și venit un agent la ușă. ”Se execută Radu cel Frumos! Fiți pregătit că o să vă cheme”, a zis văzând uniforma pe cuier. Cel pe care -l căutase nu era din blocul nostru.

În casa scării ne-am întâlnit cu pilotul terestru. Venea din oraș. L-am întrebat dacă știe ce se întâmplă, n-avea habar. Tocmai venise de la întâlnire, n-avea de unde să știe.

La televizor crainicul bulgar spunea ceva despre ”Timișoru”, repetând de câteva ori pe un ton solemn, dar n-am înțeles nimic. Apoi ne -a urat ”Leka Noșt.”

Mi-am amintit de vorbele celor doi soldați care ne-au adus pachetul cu merinde de acasă: ”Explodează mămăliga”. N-am înțeles. Și, mai mult decât să mă mir, n-am putut reacționa nici când au zis cu subînțeles și pe un ton conspirativ: ”în Harghita va erupe un vulcan.”

Au fost secretoși, n-au vrut să vorbească, dar știau ceva. Știau că timișorenii nu vor reveni din permisie.

Mi-am împachetat geanta roșie: trusa de alarmă, lapte praf, miez de nucă, scutece pentru junior, câteva lucrușoare. Bricheta și banii i-am ascuns în sutien.

Habar nu aveam încotro m-aș putea duce cu doi copii mici, dar am urmat protocolul.

A fost prima noapte în care am dormit îmbrăcați, gata de plecare, dacă se va da alarma…