Așa s-a scris istoria!

La o cafea cu Erika Mărginean

cosuletz-trandafiri-galbeni_ea5d014ff50175Mi-am deschis cumva ochii, pleoapele-mi erau ca de plumb, habar n-aveam unde sunt şi ce-i cu imensul buchet de trandafiri galbeni din faţa mea. După câteva încercări am reuşit să desluşesc nişte feţe zâmbitoare, un tânăr simpatic mi-a şoptit la ureche „În sfârşit! N-ai prea vrut să te trezeşti”, mi-a zâmbit şi a plecat.

Încet s-a ridicat ceaţa de pe ochi şi pentru început am contabilizat cu oarecare satisfacţie: am scăpat! Se pare că n-am murit! Mă simţeam ca după un somn odihnitor, poate prea odihnitor de a trebuit să-mi scormonesc prin cele mai ascunse cotloane ale memoriei ca să-mi dau seama cine sunt şi cum am ajuns acolo.

Era a doua zi după operaţie. Am recunoscut-o pe cea care m-a condus pe nişte culoare interminabile până la sala de operaţie. Înainte de a intra în sala propriu-zisă mi-au luat cămaşa de noapte, halatul şi papucii, mi-au pus nişte cizmuliţe…

Vezi articolul original 1.108 cuvinte mai mult