(în loc de urare)

Blocul proaspăt terminat din șirul de cinci, colorate unul în albastru altul în galben avea sub geamuri o groapă de gunoi de toată frumusețea! Rămas după șantier, cu tot felul de resturi de materiale de construcții, cu timpul s-a îmbogățit cu gunoiul menajer aruncat de la geam, direct în groapă. Fiind amenajat ca un crater de vulcan, laturile inclinate ne serveau de derdeluș iarna. Să nu vă imaginați că ne-au lăsat să ne distrăm prea multe ierni! Într-o zi au apărut niște utilaje serioase, buldozere, camioane și au ras groapa cu derdeluș cu tot.

Pe terenul rămas neted de acum ca în palmă, ne-au amenajat un fel de teren de joacă. Leagăne tip coșarcă, hinta și sub copacul mare pe un pătrat de lemn băieții mai mari făceau concursuri de popice. Îmi sună și acum în ureche zgomotul produs de bila ce lovește un popic mare de lemn care le doboară rând pe rând în cădere pe toate celelalte …dacă le atinge.

Băieții erau niște băieți mari, (abia dacă se uscase cerneala pe buletinul lor de identitate), de prin zonă, care ne mai și fugăreau dacă le purtam ghinion la concurs , dar mai ales dacă îi strigam – de la distanță respectabilă- ”cap rotund”, ”nast turtit” sau ”picioare lungi”-neștiindu-i pe nume.

Noi, fetele din bloc – ținând cont de aceste aspecte- cred că eram niște curajoase! La parter locuia fata unui inginer văduv, recăsătorit cu prietena defunctei care îi creștea copila. Oameni educați, au fugit din țară cu prima ocazie. Tare ne-am mirat când ne-am dat seama că începe școala și vacanța fetei tot nu a luat sfârșit! Ea știa desigur că pleacă pour toujours, dar nu ne-a lăsat să ne dăm seama cu nimic! Deși, cu mintea mea de acum m-aș fi gândit că parcă își ia rămas bun altfel decât de obicei, că ne lasă câteva jucării din greșeală parcă, până se întoarce… Apoi a sosit o ilustrată dintr-o capitală, apoi din alta și în cele din urmă am realizat că un capitol s-a încheiat.

La etajul unu locuia prietena mea, pe care o credeam fată de pescar. Tatăl ei și vecinul de deasupra erau ”pescari.”Tot blocul de 20 de apartamente de altfel era locuit de ingineri, pescari ( sub acoperire), militari, milițieni, doi electricieni și doi ceferiști.

Prietena mea avea o mătușă bătrână, pe post de bunică. O femeie simplă, i se putea citi bunătatea pe fața ei. Mereu îmbrăcată decent, cu rochii curate, cu un șorț chiar dacă era cârpit, era spălat și apretat, cu părul alb strâns într-un coc înfășurat dintr-o împletitură lungă și subțire, legată cu șnur. Gătea bine și făcea niște prăjituri foarte bune. Prietena mea era unicul copil al familiei și ca atare, era o răsfățată!

Toată casa se-nvârtea în jurul ei! Dimineața micul dejun o aștepta pe colțul mesei în bucătărie. Pe o bucată de lemn avea înșiruiți ”soldățeii”, pâinea tăiată, doar să mănânce fetița mamii! O cană mare cu cacao cu lapte, ceai sau ce-și dorea!

Dacă noi nu ne puneam singure pe masă, nu ne punea nimeni! Mama pleca devreme la spital, tata mai mereu era pe drumuri sau dormea între ture, așa că atâta răsfăț ce vedeam la prietena mea ni se părea ceva ieșit din comun.

Pescarul șef – după cum aveam să aflăm mai târziu, locuia tot într-un bloc albastru, dar pe strada principală. Fata lor, o brunețică subțirică, dădăcită și mai și, având părinți cu posibilități mai consistente, era modelul demn de urmat de prietena mea. De obicei erau îmbrăcate la fel când se duceau in corpore la plimbare. Nu erau gemene și nici pe departe nu aveau trăsături comune, dar se străduiau să se îmbrace identic…Rezultatul lăsa de dorit, ca să mă exprim elegant. Acum, că pe atunci…

Într-una din zile cele două îmbrăcate cu rochițe apretate, identice desigur, se pregăteau să iasă la plimbare. Atât de multă grijă aveau de volănașele și de zorzoanele rochițelor că, la un moment dat văzând-o cu câtă grijă vrea să se așeze pe scaun, am vrut s-o ajut, dar greșind sincronizarea mișcărilor… upppsss ! Fata a aterizat cu mare grijă, parcă filmat cu încetionitoruil, direct în cur!

Nu s-a supărat decât…vremelnic! De fapt ne certam și ne împăcam într-una!

La etajul doi locuiam noi, la patru locuia băiețoasa, cea mai pricepută fată la ”labvole”, tenis cu piciorul. Păi dacă avea frate, era și normal!

Tot la patru, mai locuia o fată care avea și ea frate, dar nu știu la ce se pricepea pentru că niciodată nu venea cu noi la joacă și nu participa nici la crossul ”scapă cine poate”. Acest joc era ceva special. Depășisem deja o anumită vârstă și inspirate din romanele polițiste ale Rodicăi Ojog Brașoveanu ne jucam de-a detectivii. Ne luam după câte un personaj și îl urmăream până la disperare. Fără să depășim limitele cartierului, desigur. Destul însă pentru a-l scoate din minți pe respectivul. Cel care citise și el romane polițiste și se oprea să-și lege șiretul nedesfăcut de la pantof, răsucindu-se apoi brusc pe călcâie, o rupeam la fugă! Dacă nu erai destul de iute de picior…asta e! Riscurile meseriei. Câte o șapcă, de n-o mai dai jos nici în biserică, își găsea stăpân!

……………………………..