Nu poți fugi din calea destinului! A fost una dintre zicerile mamei, ce m- au însoțit o viață întreagă. Dacă la început nu prea le-am dat atenție, după un timp a trebuit să recunosc că zicătorile astea au o fărâmă de adevăr.

De pildă, la școală aveam scutire de la sport (din cauza unor probleme medicale) , în satul meu cu nume de pom fructifer însă trebuia să recuperez orele în care pe vremuri am stat pe băncuță.

Dacă am șmecherit să nu merg la corul școlii, tot pe vremuri, acum nu aveam cum să chiulesc pentru că tocmai eu eram responsabila și dirijoarea corurilor reunite!Pentru că Directivele cereau să racolez și tinerii din sat și să cântăm după ore, Acest ordin l-am execuat în tocmai și la timp! Cântam până venea cursa, de se cutremurau geamurile!

De parcă n-ar fi fost destul cântatul, recomandările venite de la ”județ” s-au extins si la formarea unui grup artistic cu participare la un concurs de interpretare tocmai la școala din comună!

Am găsit o cărțulie cât o agendă subnutrită, ce conținea o piesă de teatru , opera unui scriitor sovietic. Piesa era inspirată din viața la țară, avea întrecere socialistă și ceva intrigă, astfel că după ce am comis câteva transformări și actualizări, din colhoz am făcut cooperativă agricolă și alte asemenea ajustări, nu-mi rămânea decât să caut distribuția!

Cine să fie frumoasa fruntașă în întrecerea socailistă, cine să fie rivala, cine să fie inginerul agronom, cine…cine…Din fericire erau și câteva rolul mici, nu lipsea nici rolul de dus tava, așa că ne-am putut desfășura cu cinste.

Repetițiile le făceam seara, după ore, având grijă să ajung la timp în stație, că altfel după două claxoane, șoferul o lua din loc, crezând că nu vine nimeni de la școală! Copiii eru încântați și se pregăteu cu seriozitate pentru concurs. Vestea că la școală se face teatru a atras și tineretul din sat, așa că pentru rolul inginerului am racolat un proaspăt absolvent al școlii care lucra deja la oraș. Alții stăteau doar pe la geamuri sau ne urmăreau din curte și dacă nu exagereau cu glumele la adresa actorilor mei, puteau sta până la căderea cortinei.

Și a sosit apoi ziua concursului. Cele două ore de călătorii zilnice, pe orice vreme, soare, vânt, ploaie sau ninsoare, orele de predare, corul, repetițiile și duminicile pierdute și-au spus cuvântul. N-am să uit niciodată cât de obosită eram când am ajuns la școala organizatoare a concursului.

M-au pus și în juriu, ca să nu pot dormi măcar cu un ochi! Aveam acea oboseală îngrozitoare când auzi voci, ai vedenii și nu mai știi cum să-ți ții ochii deschiși!

Au evoluat trupele, rând pe rând, am jurizat, apoi adrenalina m-a trezit de a binelea când veni vorba de ai mei. Au fost excepționali! I-am învățat destul de bine, cu dicție și joc scenic, ca la carte. Dar…nu am obținut decât locul doi, cu diplome și multe aplauze. Locul întâi desigur, era rezervat organizatorilor!

Văzând că duminicile nu prea veneau școală, a trebuit să găsesc activități interesante cu care să-i ademenesc și să câștig lupta cu preoteasa care îîi ducea la biserică. În câteva duminici am reușit să refac toate planșele școlii, dar și să fac altele noi, frumoase, colorate, dar după un tip nu mai aveam ce face. Și atunci am introdus în programă cercul de modelaj.

Din lut galben cu puțină apă după ce am frământat bine pământul elevii mei din a V-a au reușit să mă uimească! Mai ales unul dintre ei, căruia îi ziceam Filozoful! Atât de preocupat era de gândurile sale, că dacă reușeam să-l trezesc din visare până să pocnească părțile metalice ale scaunului lovindu-se între ele, ceilalți copii cădeau din bânci agitându-și mâinile ca să-i întreb pe ei. Dacă părea mai încet decât un melc, cu atât mai talentat era la modelaj. Și inventiv. A modelat un bust, un cap de bărbat cu pălărie și când a văzut că gâtul nu-i poate susține capul, i-a modelat două mâini sub bărbie și l-a botezat Gânditorul!

În timp e unii desenau, ceilalți modelau din lut, iar pick-upul ne delecta cu muzică la cerere. Altă dată îmi povesteau întâmplări din istoria satului. Despre luptele grele din războaie, dar și despre un om al locului care nu credea în cele sfinte și l-a trăznit un fulger. Sus pe-un deal, mi- au arătat cu creionul direcția, este o cruce în amintirea sa.

Și într-o zi chiar am pornit să-i căutăm mormântul omului ….