În vara aceea, ajuns în târgul de pe Maris, obosit fiind s-a cazat în podul bisericuței de lemn. Tânăr, frumos și amabil, înainte să meargă la culcare, mi- a acordat un scurt interviu. Nu trebuia să-l rog decât odată. Condiția era ca întrebările să fie scurte și e dispus ca să-mi răspundă. Și l-am întrebat:

• Ce-i pământul? O ruină.
• Moartea? e un chaos de lumină, o mare de stele.
• Viața? Un vis este. Un vis ce ne înșală. Un basm pustiu și urât. O boltă de visele rebele.
• Viața noastră? e o ironie miniciuna-i rădăcina ei.
• Lumea? O raclă mare
• Stelele? Sunt bătute-n ea (în raclă)
• Cum suntem noi? Noi suntem buni, până suntem copii.
• Ce-i dreptatea? Nu-i nimic fără putere.
• Femeia? Măr de ceartă
• Viitorul? e un trecut pe care-l văd întors
• Virtutea? O nerozie
• Geniul? O nefericire
• Amorul? un lung prilej pentru durere Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere
• Înțelepciune? ..aripi de ceară
• Albumul? Bal mascat cu lume multă În care toți pe sus își poartă nasul Disimilându-și mutra, gândul, glasul Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă.
• Istoria? e viața ce scrisă e pe apă
• Speranța? mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritoriiTristețe, durere, lacrimi, amor Azilul își află în sânu-i de dor Și pier cum de boare pier norii.

Ca să nu abuzez de bunăvoința lui, i-am mulțumit,

iar el mi-a zis: rămân ce-am fost: romantic!

(Cei care au deschis mai târziu manualele: interwievatul a fost …Mihai Eminescu.)