Câteva doamne proaspăt coafate, etalându-și papuceii mai de soi, că în rest erau la fel de modest îmbrăcate, cu aceleași cămăși tip sac, cu model floral și halatul din același material subțire, eventual de altă culoare și cu cordon, au ieșit pe terasă, la ”o țigare”. Cu unghiile lăcuite, buzele rujate, care mai de care mai importante își plimbau burțile de colo -n colo. Cu un ochi erau atente și la ușa ce dădea pe coridor, ca să nu fie surprinse de vreo asistentă. Fumatul, cum era și normal, nu era permis.

Soarele de iulie își trimitea săgețile necruțătoare spre terasă, așa că doamnele au ales să stea grupate prin colțul din umbră, pe câteva scaune așezate în semicerc. Discuțiile, așa cum era de așteptat se învârteau în jurul marelui eveniment: nașterea! Prima, a doua, naturală sau prin cezariană, ce nume va purta copilul. La cel mai cel spital din țară, deși pentru restul lumii părea un science fiction, doamnele de aici își văzuseră bebe-ul la ecograf. O tânără mai retrasă, care prefera să asculte fără să intervină în discuțiile importantelor, deodată s-a trezit întrebată:

• Și ce nume îi dați copilului?

• Ne-am gândit să-i zicem Doru. N-a dorit să detalieze subiectul, știau ei de ce i-au ales acest nume. Cel mai frumos și intraductibil cuvânt: dor. N-a avut prea mult timp să-și amintească de zilele când cu creionul în mână își notau combinațiile, ce nume i s-ar potrivi cel mai bine, fără să sune prost când va fi strigat la școală, la cătănie..,S-a iscat un vacarm ca în ogradă, toate au început să ciripească deodată! Aoleu! Vai de mine! Cum o să-i spună când o fi mare, nenea Doru? La asta nu v-ați gândit?
• Ba da, ne-am gândit. Și îi mai punem încă un nume, că și numele meu e cu cratimă!
• Așa, da. Asta-i altceva! S-au liniștit doamnele, pregătindu-se de somnul de după-masă. S-au retras ca gâștile, în șir indian, având grijă ca în fața ușii pe care era lipit un bilețel: ”Vă rog să nu tropăiți”, să treacă ținându-și respirația și pe cât se putea pe vârfuri…