Am început anul trecut, încă din vară, dacă îmi aduc bine aminte, un serial de interviuri fără cravată, fără eșarfă, luate unor oameni, considerați importanți, din urbea noastră.

Întrebările, simple după părerea mea, au fost aceleași pentru toți. Unde și când s-au născut, cine le-a fost învățătoarea, cine i-a influențat în alegerea meseriei, media de bacalaureat, cea mai frumoasă amintire din anii de liceu, cum decurge o zi din viața lor, câte ceva despre familie – atât cât dorea fiecare, ce citesc, ce muzică ascultă, care sunt cele trei lucruri fără de care nu pleacă de acasă, dacă se întorc din drum dacă uită ceva pe masă, ce mașină preferă, ce mașină conduc, ce ar schimba din urbea noastră de ar avea o baghetă magică, în cazul doamnelor am întrebat și despre meseria de… mamă…

Lucruri banale, nimic senzațional, nimic ce ar necesita scuzele obișnuite: „Sunt în ședință, sunt pe drum, sunt la volan,  conduc, reveniți peste o oră”, cum obișnuiesc să ne răspundă când întrebarea se referă la politică, realizări la locul lor de muncă.

Cu atât mai mult mă miră refuzul unora, eschivarea altora de a se folosi de această oportunitate de a se face cunoscut ca om! Dincolo de masca impusă de profesie, de funcția politică.

Cu mare drag, mi-au răspuns – unii cu întârzieri mai mari sau mai mici, alții cu promptitudine…În cine ar avea mai mare încredere electoratul, decât într-un om politic disciplinat, sincer, care spune lucrurilor pe nume, nu se ascunde de după deget, sau și mai rău! Sunt unii care mă duc cu zăhărelul de câteva luni bune! „Mâine vă trimit, caut pozele”… mâine?

Și dacă mâine nu mai vine niciodată?

(text descoperit din 24 martie 2012, Ziarul de Mureș, prin grija lui Mark!)