E proverbială apetența mea pentru vechituri. De când mă știu am colecționat tot felul de nimicuri. De la etichetele de cutie de chibrituri, ilustrate, șervețele, bancnote, până la …scrisori și decupaje de ziare…bilete de autobuz sau bilete de cinema…rar au scăpat de spiritul meu de colecționar.

Ca să nu pară science – fiction , țin să menționez că a fost o vreme când cutiuțele de chibrituri erau confecționate din fășii subțiri de lemn, peste care se lipea o etichetă cu diferite desene, mesaje sau reclame frumos realizate.

Eram elevă de școală primară când la un concurs de dezlegări cuvinte încrucișate, un mini rebus pentru copii, am câștigat un plic plin cu astfel de etichete de chibrituri! Care mai de care mai frumoase și nedezlipite de pe cutiuțe, adică nefolosite.

Trec peste celelalte piese de colecție acum, ca să mă opresc la unele decupaje de ziare și documente de epocă.

Pe vremea aceea, dacă ai auzit ceva la radio puteai să crezi că nu-i miniciună, iar omul dacă avea ceva de sesizat scria la ziar. Și ”Dragă redacție” răspundea.

De pildă ziarul Lupta CFR, o ediție din anii aceia se vinde cu 45 de lei acum. O sesizare adresată ziarului a avut ca urmare un răspuns din partea Direcției de Mișcare de la Departamentul Căilor Ferate.

Din acest răspuns putem deduce că în 1976 pe Calea Ferată Română circulau ”trenuri de călători și mixte.” Acestea se opreau în ”haltele comerciale și punctele de oprire în linie curentă”.

Peroane corespunzătoare în stații nu erau nici atunci, astfel că atât călătorii cât și șeful de tren erau obligați să dea probă de cățărat la urcare sau de sărituri la coborâre. Ultimul care se cățăra era chiar șeful de tren, care avea câteva secunde la dispoziție pentru asta, după ce a dat semnal de plecare mecanicului de locomotivă. Spre deosebire de călători, șeful de tren era obligat prin fișa postului la acest exercițiu, chiar dacă nu urca și nu cobora niciun călător în halta respectivă!

Un alt document îngălbenit de vreme- are legătură cu un articol publicat în același ziar.

(va urma)