S-a întâmplat în acea decembrie ’89. Priveam mirată, încercând să înţeleg ce se întâmplă, de la geamul apartamentului situat la etajul patru al unui „sat pe orizontală”, undeva în sectorul cinci. Câteva aparate de radio scoase pe geamurile vecinilor anunţau incredibila ştire: dictatorul a fugit! Un elicopter alb pe cerul albastru al capitalei părea că va lua cu el toate problemele noastre. Am simţit că mi se ia cocoaşa imensă, ca un rucsac burduşit, de pe spinarea mea. Cum de am putut-o căra atâţia ani, dacă abia acum când n-o mai aveam îi simţeam greutatea? Nelinişte, speranţă, teamă, încredere…mă încerca o învălmăşeală de sentimente ce păreau că mă vor trezi din amorţeala tipică a omului nou, ce devenisem cu toţii pe nesimţite. Libertate? Adică cum? Până acum nu eram liberi?! Va trebui să reiau pas cu pas, poate voi înţelege: mi s-a furat sau nu, cocoaşa?

29 mai, 2010