Etichete

, , , , ,


Majoritatea dintre noi ne-am  născut în apartamente cu încălzire centrală şi apă caldă la robinet. După 89, odată cu vântul schimbării, cei cu dare de mână au început să ceară debranşarea din sistemul centralizat.

Existenţa unei centrale de apartament sălta simţitor  preţul de vânzare-cumpărare a locuinţelor. Tătucul de atunci, Energomurul, nu părea încântat de debranşările care aveau să-l lase fără obiectul muncii. Lucrările de reabilitare a centralelor termice a fost una din măsurile de a încerca menţinerea consumatorilor în sistem. Preţul gigacaloriei creştea an de an, subvenţiile din bani publici subţiau fondurile Primăriei, datoriile rău-platnicilor dădeau de lucru până şi Tribunalului. Restanţele duceau la sistarea gazului şi prin asta a apei calde sau Aquaservul sista furnizarea apei potabile crescând nemulţumirea celor rămaşi în sistem. Mai ales a celor cu plata cheltuielilor comune la zi! Aceştia ieşeau cu zecile, sutele din sistem. Pentru cei rămaşi s-au  introdus repartitoarele, pe cât de costisitoare pe atât de inutile. Citirea acestora taxată în euro şi neluată în seamă la asociaţiile de locatari, era doar o nemulţumire în plus. Reabilitarea şi modernizarea centralelor de cartier părea să aducă o undă de mulţumire, mai ales locatarilor din blocurile unde apa caldă curgea la primul buton la orice oră din zi şi din noapte, iar caloriferele duduiau. Pe nepusă masă, însă, a venit o firmă de peste hotare, RFV (Intreprinderea de Dezvoltare Regională, in traducere) care a promis marea cu sarea! Nu s-a sfiit să promită ajutor logistic celor care revin,  în sistemul centralizat,  pentru furnizarea apei calde. Totul părea rozaliu, până într-o zi  când abonaţii au rămas fără apă rece, apoi fără apă caldă şi încălzire. Apoi RFV care între timp a preluat numele firmei mamă din ţara de origine, Ungaria, E-Star, a zis „stop joc”, lăsând baltă afacerea. Consilierii au  dezbătut problema, dar nu au găsit încă soluţia potrivită. Mii de mureşeni se spală de atunci în lighean, la început de mileniu trei! Octogenarele cară apa încălzită în cratiţă pe aragaz ca să se spele! Nopţile sunt răcoroase şi azi-mâine vine iarna peste oraşul digital!

Nu e treaba mea să găsesc cine a greşit numărătoarea, cine nu a plătit factura! Sunt persoane abilitate pentru a face lumină în caz. Aş vrea doar să-i trezesc pe cei care mai speră într-o minune,  că în Tg. Mureş e kaput termia!