Etichete

, , ,


mures mallSeară de iarnă răcoroasă. Având căldura strânsă din mall încă la purtător, rezistăm eroic până la sosirea unui mijloc de transport în comun, mai pe româneşte zis, „buz”.Câţiva veterani ne înviorăm văzând că e unul ce ni s-ar potrivi, dar ne şi desfrunzim în clipa următoare pentru că „buzul” se comportă ciudat. Rămânem şi noi ca măgarul la poarta nouă, holbându-ne la uşile închise. Ne edificăm însă repede. Din spatele nostru apar de nicăieri doi gealaţi care se bagă în autobus pe uşa din faţă, dealtfel singura care s-a deschis. Un domn grijuliu, ne şopteşteşte conspirativ: „controlori!” şi mai pierde vremea prin zonă, fără să se urce. Ne strecurăm pe uşa strâmtă din faţă, ne facem loc până la mijlocul autobusului. Exact la timp pentru a nu ne intersecta cu „recolta” controlorilor. Trei băieţi de şcoală generală şi o blondă fiţoasă, merg în coloană câte unul urmaţi de un controlor, care repetă  din ce în ce mai hotărât: coborâţi jos!Ne ia câteva minute din viaţă toată acţiunea asta şi deja mă surprind că îmi bat capul căutând o soluţie la toată aceasta mascaradă jenantă! În cele din urmă pornim. De aici încolo călătoria nu va mai fe poerturbată de nimic! Am depăşit punctul vulnerabil. Apoi ajunşi la destinaţie”coborâm jos” şi noi!