Etichete

, ,


42538016_10212947687751127_8947865204964720640_n.jpgNu departe de casa noastră, dincolo de intersecția mare dacă ne duceam spre dreapta, imediat a doua casă pe stânga era o cofetărie. Fără să fi silabisit inscripția de pe frontispiciu, de la o poștă se simțea că acolo trebuie să fie e o cofetărie. Toată strada mirosea a cafea prospăt prăjită, a esență de rom și fum  de țigară! Nu era o cofetărie selectă. Era mai degrabă o bombă, cu mese mici acoperite cu față de masă de plastic subțire, pe jos cimentul deși spălat mai tot timpul, a cunoscut și vremuri mai bune. Deși era mai aproape de noi, nu cumpăram  prăjituri de la ”Cofetăria Rodica” pentru că tata care nu era fumător, avea un nas atât de sensibil încât detecta de la distanță dacă am fi adus ”Capriciu femeiesc” ori ”Doboș”cu miros de țigară.

Spre stânga, la intrarea în centru, cam pe unde e acum Hotelul Grand era o cafenea selectă, cu salon și vara cu terasă plină de clienți. La ”Rândunica”găseai mini tortulețe extrem de gustoase botezate ”fursecuri” (prăjituri pentru ceai). Pe cât de micuțe, pe atât de scumpe, nu prea ne permiteam prea des. Tot acolo se găseau mandarine, înghețată ”Parfait” bicoloră și foarte gustoasă. Prăjiturile de care mi se face poftă uneori se numeau: Diplomat, Carpați, Cremeș, Capriciu, Ischler, București, Doboș, Gerbaud, Rigo Jancsi (wao!)… De Ziua Copilului ne tratau cu prăjituri colorate în formă de măr roșu, pară verde, din pișcot galben cu cremă albicioasă, ce mă ghidila pe cerul gurii. La Rândunica la tejghea erau multe borcane culcate, cu burta plată în care se țineau tot felul de bomboane. Simple, umplute sau de ciocolată. Îmi plăceau cele pudrate cu cacao pe dinafară și cu umplutură…

Prea mult dulce strică…să mai lăsăm și pe mâine!