N-am mai scris nimic de ceva vreme în jurnal! Nici n-am recitit ce am scris până acum, sunt prea multe pagini. Mi se par interesante cele pe care le citesc la ora de dicție…ce idee, auzi, să mă confesez unui caiet cu 200 de pagini și apoi să le și citesc cu vocea tare ca să-mi exersez dicția!În orice caz se pare că a avut efect, cel puțin nu sâsâi cum sâsâie un mare actor în devenire!

Nu se putea să nu dau de belea, după ce am scăpat de răceala aceea urâtă, nu a trecut mult, domnul Einstein ar putea explica pe de o parte de ce mi s-a părut că nu a trecut mult , pe de altă parte de ce a trecut totuși ceva vreme de la răceală până când am dat de altă belea.

Nu mă pot plânge că aș fi neapărat un ghinionist, dar reușesc să-mi atrag spiritele rele care să-mi tulbure apele. De data asta de pildă, s-a întâmplat așa: eram în curtea școlii cu câțiva băieți, fetele se uitau de pe margine și băteam mingea în pauză. Am jucat un fel de fotbal, apoi la ora de sport am trecutla exerciții la bară fixă. Recunosc, cu greu aș putea fi confundat cu un baschetbalist, așa că nici la bară nu am avut treabă ușoară, dar m-am străduit. Pentru început mi-am luxat un umăr. Am scăpat ieftin, vraciul de lângă școală mi l-a pus la loc cât ai zice pește!

Partea proastă a început când cu umărul proaspăt refăcut, peste câteva zile am dat o trântă pe niște pietre, tot în curtea școlii, dar în spate, acolo unde terenul nu era terminat. Au adus niște camioane cu pietre de râu, le-au descărcat în curte și acolo au rămas! Puteam eu să cad altfel decât alegându-mă cu o fisură de toată frumusețea pe umărul meu buclucaș? Bineînțels că nu. Așa se face că am de purtat un bandaj de fașă aproape până la vară!