Zeci de mașini ca niște mărgele stau parcate, una lângă alta, pe dealul ce urcă la Platoul Cornești. Cei care coboară din mașini fac echilibristică pe marginea drumului pietruit, ferindu-se din calea mașinilor care urcă, în speranța unui loc de parcare. Un soare destul de generos pentru mijloc de februarie privește cu indulgență cum mișună târgumureșenii pe alei.

Câțiva copii mănâncă vată de zahăr, sub stricta supraveghere a părinților, cei mai mărișori – puțini, ce-i drept- se plimbă cu acele mijloace de transport-un fel de monoposturi, unele cu pedale, altele electrice.

Pe pista de alergare câte un alergător de cursă lungă…apare și dispare ca o pată colorată printre copaci.

Mă oprește o persoană de la recrutare, împarte fluturași în căutarea candidaților pentru cele 200 de locuri de muncă la supermarketul Carrefour ce se va deschide în curând la cel mai nou mall din oraș.

Câțiva pofticioși stau la coadă la vestitul kurtoskalacs, alții la clătita uriașă cu ciocolată și căpșuni, sau ce o mai fi la cele câteva buticuri reinstalate după ce suratele lor mai vechi au fost desființate de pe alei.

Stau la soare, pe terasa Căsuței din Pădure și savurez un fresh de portocale delicios. E lume multă, un du-te vino continuu și totuși am impresia că urmăresc un film mut.

Protagoniștii se plimbă, vorbind încet pe ambele limbi uzuale în oraș. Niciun copil nu plânge. Nimeni nu râde. Unii zâmbesc discret. Niciun bichon nu latră, deși au ieșit la plimbare, costumați încă de iarnă, fiind mai ușor de deosebit care e băiețel și care e fetiță, judecând după culoarea hăinuțelor.

Se vede că ne-a luat prin surprindere, de data asta, primăvara. Nu circulă trenulețul, nu sunt deschise toate buticurile, e prea multă cumințenie. A nu se înțelege că mi-ar fi lipsit manelele sau niscaiva scandal! Ori semințele prăjite de floarea soarelui sau de bostan! Un pic mai multă viață aș fi vrut. Copii care se joacă de-a v-ați prinselea, aleargă după o minge sau se uită necăjiți după un balon colorat care se urcă zglobiu spre cer…

Prea liniștiți, prea cuminți sunt oamenii. Să adaug că ”din fericire?” Lipsește ceva din atmosfera de altădată. De parcă ar fi dat cineva și sonorul mai încet apăsând și pe butonul ”slow motion”.

Și totuși, a fost o plimbare frumoasă. Duminică la pădure!

P.S. Mulțumesc pentru inițiativă, copii!