Etichete

, , , , ,


Știu, sună cât se poate de ciudat pentru urechile generației 5, dar înainte de `89 era ceva normal. Învățați, (repetat de 3 ori, ca să ne intre în cap), pentru că așa ar fi zis tovarășul Lenin. Cel din cartea de citire. Așezat la birou, mânca măr și bea lapte, notându-și ideile pe o hârtie cu creionul ascuțit. Atât de simpatic era prezentat, prietenul copiilor… Credula de mine… am încercat combinația. Nu se împacă laptele cu mărul!

Urmând indemnul, nu aveai cum să nu devii eminiche și astfel să fii admis în rândurile purtătorilor de cravată roșie ca focul. Se numesc pionieri. Asta la doar 9 ani, ca odată cu obținerea buletinului de identitate, la împlinirea unei frumoase vârste, în mod normal la 14 ani , să fii admis într-un cadru și mai solemn în rândurile tinerilor comuniști de astă dată. Aici deja erai plătitor de cotizație. O jumătate de ”leu tare ca leul”, pentru un copil care nu câștigă, era ceva. Cu 50 de bani puteai cumpăra un glob de înghețată sau aproape 2 kilowati de energie electrică…

Dacă asta era trendul, asta era.

Și nu ni s-a părut deplasată ideea ca în vacanța de mare (din 15 iunie până-n 15 septembrie, chiar era vacanță mare) , pe lângă concediul la mare sau la munte, ori peste hotare, aici prin vecini, copiii mai și munceau.

Câte-o săptămână, două, sau chiar trei, depinde ce noroc aveai. Îmi amintesc într-o vară am curățat dovlecei – pe atunci erau imenși-, pentru bucătăria spitalului unde lucra mama. Odraslele cadrelor, cum era și firesc, urmam exemplul oamenilor muncii. Stăteam roată la un munte de dovleci verzulii, aveam niște butoaie…nu-mi amintesc decât efectul afacerii. Ani de zile n-am mai mâncat dovlecei, nici să-i văd nu mai puteam! Dar acolo, printre copii, la aer curat, fiind și plătiți ca zilieri, timpul trecea cu folos. Educație prin muncă, pentru Viață. Cu V mare.

Acea Viață, cu care ne amenințau distinșii profesori, fiecare la materia lui, că fără Pitagora, fără Legea lui Joule, fără Hannibal ante portas și Tityre tu, sau conjugarea verbelor, declinarea substantivelor și durata războiului de 100 de ani nu o să ne descurcăm, ne aștepta cuminte la poarta școlii.