Pe vremea aceea camerele de supraveghere nu erau prea sofisticate: câte o băbuță care ședea pe băncuța de lângă casă, rezemată cu coatele pe gard sau trebăluând prin curte, dar cu antenele îndreptate către trecătorii pe uliță. Vedeau și auzeau tot! Telefonul fără fir aducea și transmitea știrile dintr-un capăt în altul al satului cu nume de pom fructifer cu mai multă sau mai puțină precizie, dar pe aproape de adevăr.

Dacă baba era tare de ureche, se putea întâmpla ca să se înțeleagă greșit câte un nume sau denumirea evenimentului, dar în general dacă se zvonea că va fi bal mare la căminul cultural, puteai fi sigur că acolo va fi ”oareceva”, chiar dacă nu știai ce anume.

Căminul cultural era mai departe de școală, chiar foarte departe de școală, așa că prima dată când m-am aventurat până acolo a fost într-o pauză când căutam ”bolda” ca să-mi iau ceva de- ale gurii. Am pornit pe baza informațiilor că ”bolda”, adică magazinul mixt, e p-acilea, aproape. Am vizitat satul cu ocazia asta, că acilea era hăt departe și nici nu era deschisă.

Ziua tot omul gospodar lucrează pe câmp, în ogradă, la Stațiunea de Mașini și Tractoare (SMT) sau la CAP (cooperativa Agricolă de Producție), nu pierde vremea la cumpărături. Așa că bolda deschidea la primul cântat al cocoșului pentru o oră și apoi seara mai deschidea, când se întorceau seara oamenii de la lucru. Unii se opreau la ”una mică” pe terasa din fața crâșmei, o încăpere mică, lipită de magazin, Nu-mi explic cum, dar vacile știau drumul către casă și una n-ar fi greșit poarta pe care trebuia să intre, chiar dacă nu erau însoțite de văcari.

Și dacă tot am ajuns în zonă, am aruncat o privirea și la Căminul Cultural! Clădire nouă, cel puțin așa părea, dar putea să fi fost doar renovată, cu un singur nivel, cu geamuri mari, duble, și cu tricolorul fluturând deasupra intrării. Acum a apărut și un afiș mare, deasupra ușii pe care cineva a caligrafiat cu litere mari de tipar : ”Bine ați venit!”

-Vom pune și crengi de brad și flori , p-acilea, roată, uite-așa, mi-a explicat o suraveghetoare. Apoi vin femeile și aduc tot ce trebuie pentru ospăț.

Se pregăteau de nuntă deci! Câteva mese lungi erau așezate în formă de U cât era sala de mare, acoperite cu hârtie albă, pe lângă mese bănci fără spătar acoperite cu pături colorate, dar și multe scaune de birou erau pregătite pentru nuntași.

Cum nu avea nimeni casă atât de mare încât să încape tot satul, și nici curtea atât de încăpătoare, plus la cort se putea întâmpla ca ploaia să le strice nunta, sătenii au preferat să închirieze Căminul Cultural. Erau foarte bine organizați, cu veselă, tacâmuri și vase mari în care cele mai pricepute gospodine preparau bucatele alese, făceau prăjituri galbene, cu ouă de casă, pufoase și cu cremă adevărată și umplute cu miez de nucă, o nebunie!

M-au chemat și pe mine la ospăț, deși nu-i cunoșteam pe tinerii care și-au unit destinele ca să formeze celula de bază a societății!

-Îl știți, tovarășa, acuși doi ani a fost recrutat, nu v-amintiți băiatul cu valiza de lemn? Când a fost cheful ăla mare de a venit miliția că doi s-au îmbătat și au făcut scandal…încearcă un copil să-mi explice.

-Și fata e nepoata lui domnu Pop. A terminat profesionala la oraș. E blonda aceea tunsă scurt, s-a supărat domnu Pop că de ce s-a tuns, dar așa se poartă la oraș! Că dumneavoastră știți !- a adăugat celălalt.

Nu. nu știam, dar aveam să aflu. Peste câteva zile, sâmbătă s-a ținut nunta. De dimineață…Ia-ți mireasă, ziua bună!