Gusturile nu se discută, poate tocmai pentru că se mai schimbă! Inexplicabil nu mi-au plăcut niciodată pisicile. Sunt lingușitoare, prefăcute, zgârâie rău, le cade părul, plâng și miaună îngrozitor. Motanul lui Nușiroman mă teroriza de-a dreptul, cum sărea de pe chiuvetă pe bufet și invers, dăndu-mi impresia că la fiecare salt mortal pot inhala vreun fir de păr de pisică!

Una dintre croitoresele care ne făcea rochițe pe vremuri locuia într-o curte cu multe pisici-altă teroare! Stăteau la pândă parcă, li se vedeau doar ochii sticlând pe întunericul de sub poartă, dacă se nimerea să ne prindă seara pe acolo!

Și exemplele ar putea continua, dar și acestea sunt suficiente ca să mă credeți că nu sunt amatoare de pisici.

Sau..n-am fost. Pentru că nu poți iubi ceva ce nu cunoști. Mai bine zis, a cunoaște înseamnă a iubi-spunea Enescu, parcă, deși mi se pare posibilă și varianta ca tocmai după ce-l cunoști să nu -l mai iubești. În cazul meu însă a fost invers. După atâtea experiențe care m-au îndepărtat de aceste feline, uite că a apărut motanul Noir.

”Dragoste la prima vedere, cine ar fi crezut?”- vorba cântecului. Mi -s a părut extrem de frumos, cu blănița lui neagră, cu ochii de smarald, cu zgarda roșie la gât…E drept că la început am socializat doar de la distanță. Îi trimiteam într-o cutiuță legată cu ață ”papa bun”, de la etaj până pe copertina de la intrare. De cum auzea zgomotul cum deschideam geamul, lua poziție de așteptare. Mă privea cu ochii aceia minunați , schimbam câteva ”vorbe” , apoi mânca tot și se spăla frumos stând pe marginea acoperișului, pleca la plimbare…dacă dormea, se trezea , făcea gimnastica de înviorare și aștepta masa festivă.

Într-o seară am socializat mai îndeaproape, apoi am reușit să ”traduc” din pisiceasca în română și să ghivesc că vrea afară! Pe scurt, ne-am împrietenit!

Și atunci – așa cum se întâmplă în poveștile de dragoste – am aflat că Noir se mută la țară! Că acolo are curte, e mai în siguranță, că îi va fi mai bine… Cred că nu știe încă unde pleacă, ce i se pregătește…

Azi i-am trimis ultimul plic de ”papa bun”….

Și am plâns! Eu. După un motan! Negru și cu ochii verzi!