Tot mai rar, dar și în zilele noastre mai găsim persoane superstițioase. Să nu te-ntorci din drum dacă ai uitat ceva, dar să te întorci dacă -ți taie calea o pisică neagră (ce vină o fi având bietul Noir?), să nu verși sarea că te cerți, să …nu spargi cumva oglinda că nu te mai măriți cel puțin șapte ani! Enunțul nu preciza dimensiunile oglinzii, dar e posibil să fi avut o legătură, că nu-i totuna să spargi o oglinjoară de buzunar sau ditamai oglinda de toaletă, mare cât ușa de la cameră! Eu am spart-o. Cred că asta explică….multe!

De câte ori te-ai privit în acea oglindă, a rămas o imagine imprimată pe ”retina” ei! Când se sparge oglinda, fiecare ciob poartă o bucățică de imagine, un fragment de poveste…Dacă le-am aduna, cu mare grijă ca să nu ne tăiem cu cioburile ascuțite, ne-am trezi în fața unui album de poze!

Urme de mânuțe unse cu ciocolată. Un căpșor bălai, cu o fundă mare albă prinsă pe cârlionți, o școlăriță care-și probează prima uniformă, o adolescentă brunetă își studiază fața: cum mi-ar sta cu părul scurt? Se întreabă ridicându-și pletele lungi pe creștetul capului.

Costum de baie, rochițe de vară, prima fustă mini. Primele sandale cu toc înalt. Sandale cu platformă. Uite o tânără cu pălărie! Oh, pantofi de piele și poșetă de aceeași culoare…ce elegantă e! O alta la costum! Gata de examene! Îmbrăcată de drum, o ultimă privire aruncată spre oglindă, înainte de a pleca la tren. Alte și alte imagini, frânturi de povești…

Și …. verdictul: ai spart oglinda! Nu te mai măriți!

”Îți cumpărăm o pisică neagră și o bufniță. Dacă vrei să rămâi fată bătrână! Treaba ta! De ce n-ai avut grijă?”- de atâta ori am auzit acest refren, că și azi sunt în stare să tresar dacă aud-din întâmplare- ”Fată bătrână”. Din fericire expresia a devenit atât de rar folosită că nici măcar prin arhaisme nu mai e pomenită.

Să auzi azi, să auzi și mâine, ți se bagă în cap. Și planetele se aliniează ca să ți se îndeplinească proorocirea! La întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului o emininche și eu eram din tagma fetelor bătrâne. Celelalte colege raportau cu mândrie nedisimulată că s-au măritat, au născut 1-2 copii, au fost și divorțate deja printre ele…Eu…eram cu oglinda! Da. Oglindă mare! Cât ușa! Spartă. Cioburi multe!

Și