Au năvălit în sala de așteptare. Două femei, un tânăr și un copil de vreo șase ani. Au verificat câteva uși închise cu cheia. Apoi au ținut un consiliu, cu tonul ridicat, de parcă ar fi suferit de deficiențe de auz.

Toți din sală, în liniște, și-au găsit îndeletniciri ce nu sufereau amânare.

Femeia mai în vârstă și copilul n-au participat la discuții. Cea tânără a pornit hotărâtă spre următoarea ușă pe care scria ”Nu intrați fără chemare.” S-a convins repede că n-a fost chemată și a reluat discuția cu tânărul. După câteva încercări acesta a reușit să citească ceva de pe ușă. De undeva a apărut și un bilețel, aproape indescifrabil. Un cuvânt scris mai citeț mi-a fost de ajuns ca să-i dirijez spre alt decor, înainte ca bulibașa, sosit și el gâfâind, să poată fi întors din drum.

Liniștea instalată în sala de așteptare n-a avut viață lungă. În scurt timp formația a revenit. De astă dată întregită de un om al casei. Acesta enervat la culme a năvălit fără chemare cerând ajutor! ”Scăpați-mă de ăștia!” S-o fi molipsit de boala năvălitorilor, că țipa și el ca din gură de șarpe.

În cele din urmă am aflat că trupa a mai trecut de câteva ori pe la omul casei, până când s-a găsit cineva care a rezolvat problema. Au greșit adresa!

P.S.: Dacă nu le-a plăcut școala! Unul era prea mic, altul prea bătrân, iar tinerilor parcă le-ar fi fost rușine că nu reușesc să citească. Cel care le-a scris bilețelul, dacă ar fi fost cuprins de spiritul de sărbătorilor și ar fi caligrafiat cuvintele…dacă…dacă…

…