Zi de iunie cu soare. Târgul abia s-a dezmorțit din somn, totuși e ceva mișcare în centrul cartierului. Ca de obicei, până traversez cele două treceri de pietoni lungi cât două zile de post, autobuzele ajung în stație și pleacă mai departe majestuos.

Nici urmă de înghesuială! Calm occidental. Urcarea se face în față. Îndemn pentru cei care știu carte, că e scris pe uși, dar dacă nu știi să citești?

Oare m-ar crede cineva dacă v-aș spune că a fost o vreme când oamenii călătoreau ciorchine, stând într-un picior în ușa autobuzului? Dacă mai fugea cineva îl săltau și pe ăla ținându-l aproape în brațe, că nu se știa când vine următoarea cursă! Ca heringii în cutia de tinichea, doar că acesta avea și ferestre.

Dacă tot mi-am adus aminte, v-o zic și pe asta. Într-o iarnă, deluțul de pe Bulevardul 1 Decembrie, acoperit de ghețuș, autobuzul plin ochi nu reușea să-l urce. Pe considerentul că în Rai va merge clasa muncitoare, s-au dat jos câțiva tovarăși și s-au pus pe împins buzul, alunecând ei înșiși în acord global, ca să treacă de urcușul de 15 grade!

În stația de taxiuri – ca să revin la oile noastre -, cu toată scumpirea doar trei mașini mai erau. Prima nu avea inscripționată firma, așa că am trecut la următoarea. Subconștientul mă avertiza că nu-i bine ce fac, dar mi-am continuat alegerea.

• Bună ziua, la ….-îi spun brunetului de la volan numele destinației mele.

• Unde anume? mă întreabă el, nedând nici cel mai mic semn că ar avea intenția să pornească.
• Întrebare încuietoare. Niciodată nu am fost pusă în situația de a fi GPS -ul taximetristului! Încerc să-i mai zic odată, poate n-a auzit.
• Unde? Că acolo sunt cel puțin trei…dar nu le știe numele. Dar sunt trei, pot să-l cred pe cuvânt.
• M-ați prins nepregătită, nu știu cum să vă explic, până acum toți taximetriștii știau.

Mă privește din oglindă nemulțumit, chiar mă simt cu tema nefăcută. După încă o încercare ceva mai bună, pornim.

• Azi e marți, zic eu cu gândul la cele trei ceasuri rele.

• Miercuri-îmi replică el și nici nu mai poate zice nimic pentru că răd cu atâta poftă că oricum nu l-aș mai fi auzit. De mult nu am mai râs atât de sănătos!
• Alaltă ieri a fost ziua mea…se înțelege!
• Și a mea ieri…Ne-am urat ”La mulți ani” aproape în cor în timp ce am constat cu uimire: Aici! Asta e! Am ajuns. Cum ar fi trebuit să zic?

Și atunci tânărul îmi spune cu subiect și predicat cea mai precisă localizare a destinației mele.

• Corect! Asta am vrut să zic și eu! You made my day! Și sunt bine dispusă în continuare. Nici taximetristul meu exigent nu mai e morocănos! Cobor într-o veselie și constat:
• asta se întâmplă când se întâlnesc doi Gemeni!