Pământul e o tablă de șah imensă, poate fi plată, poate fi rotundă. E atât de mare încât am senzația că e plată. Dacă m-aș plictisi aș putea să merg la marginea pământului, să mă așez pe iarbă și să-mi bălămbăn picioarele …stângul, dreptul, ritmic.

Dedesubt hăul, deasupra hăul. Nu știu cum arată hăul de sub noi, mi-e frică să mă aplec atât de tare ca să mă pot uita, dar hăul de deasupra noastră e minunat. E un albastru deschis ca marea pe vreme bună, sau albastru închis cu picățele strălucitoare, noaptea.

Pe lângă tabla de șah e o mână nevăzută care joacă Solo Chess. Nu suportă să i se dea indicații. E căpos. Răzbunător. Și în general face doar ce vrea el. Ca motanul nostru. Poți să te rogi de el, poți să-l ademenești cu lăptic sau bucate alese, te face să crezi că acum te va sculta, dar te-nșeli.

Nebunii aleargă pe diagonală. Nu mai vor să poarte mască. Nu mai vor să fie închiși. Vor să plece în vacanță. Din turnuri se trage cu tunul. Pionii cad și privesc neputincioși spre linia de sosire! Viața lor e în mâinile bărbosului mofturos. Cu o singură mișcare neglijentă a mâinii poate mătura totul de pe tablă, ca un tsunami, potop, cutremur sau ploaie cu ghețari.

Dacă vrea uscă toată tabla de crapă dungile demarcatoare. Ca soarele din luna lui Cuptor pârjolește totul numai cu privirea. Regina e capturată. Nici regele nu se simte bine. Bărbosul dă mat. Sau o ia de la capăt. Se face voia lui.