Prin geamul deschis se aud portiere trântite, motoare turate, saluturi  scurte, matinale. Voci de copii. Uite o pisică!

Mă  uit pe geam. Hoinarul trece agale pe trotuar. Unde o fi fost toată  noaptea, numai el știe!

Răzvan  descarcă paleți, navete, saci de plastic. Admirabilă dârzenia de a-și  vedea visul realizat.

Muncește de zor. În scurt timp lucrarea prinde contur. Designerul de exterior transformă spațiul plin de bălării mai  ieri -alaltăieri,  într-un parc drăguț,  cu alei pietruite și două  băncuțe la umbra nucului  bătrân.

Pe trecere de pietoni revăd  o fostă colegă, de surpriză uit cum o cheamă, dar ne salutăm cu entuziasm.

Taximetristul pare morocănos. O mașină  simplă,  inscripționată totuși  cu un nume sonor tace tot drumul. Tăcut ca o lebădă, dar nu ne taxează  prea scump.

Ajunși  la destinație,  ne sperie șantierul! Muncitori nu sunt, scările sunt ciobite, rupte de a binelea…reușim să ne cățărăm cu chiu cu vai  până la intrare.

La plecare ne întâmpină  o ploaie caldă  de vară.

Taxiuri nu sunt. Autobuzele în schimb circulă  bine, pe partea opusă însă. Șoferul extrem de amabil ne așteaptă, ii fac semn de mulțumire și-l las să plece. Linia 10 nu ni se potrivește. Mai târziu șoferul de pe linia 30b așteaptă  după  un alt călător!

Semne de civilizație…

Ca sa nu cad în extaz…în fața  unui magazin intens frecventat, trotuarului i- a crăpat  asfaltul de rușine…în groapa  astfel apărută  s-a strâns apa de ploaie și crește  iarba intr -o veselie.

De ce rușine? Pentru că băncuțele sunt pline  de gunoaie…la 2 pași de coșul de gunoi.