”De unde ați luat roșiile astea faine? De la regățeni, așa-i?” Aceste vorbe le auzeam adesea când eram mică, fără să fi înțeles cine sunt regățenii. ”Au venit neamurile din Regat”. De unde?! ”De undeva de pe lângă București.” De aici am dedus că există o zonă în țară care se numește regat, iar locuitorii ei se numesc regățeni.

Au trecut mulți ani până când am realizat că ”regat” vine de la rege! Din manualele de istorie n-am aflat decât fragmente din evenimentele prezentate din prisma învingătorilor. Atât de frumos pictate unele pasaje încât îi admiram pe cuceritorii romani, de pildă pe Cotiso, ce roman chipeș!

Apoi faptele de vitejie …săracul Ștefan cel Mare îl ceartă mama lui Ștefan cel Mare dacă pierde vreo luptă! Era el mic de stat, dar cam nervos din fire, adică ”de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat,” vorba cronicarului. Sar peste alți domnitori, nervoși și ei, pe sistemul ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.

Am avut lecții despre țăranii răsculați și pedepsiți exemplar pentru curajul lor, despre haiducii care erau niște tâlhari la origine, dar aveau circumstanțe atenuante atacând doar boierii care îi jecmănau pe săraci. Apoi despre revoluționari și despre comuniști. Aceștia din urmă erau oameni simpli, muncitori harnici care nu precupețeau niciun efort pentru depășirea planului cincinal. Ei erau eroii pozitivi, chiar foarte tineri fiind, cei răi erau milițienii, oamenii siguranței, niște încrezuți, ușor de fraierit. Ați recunoscut, desigur, personajele din memorabilul serial ”Lumini și umbre”!

Ca să nu lungesc vorba. Educația dinainte de 89 a fost setată pe combaterea occidentului, a monarchiei și a luptei pentru clădirea unui strălucit viitor pentru omul nou. După 89…deja știți și voi, cei care v-ați deschis televizoarele mai târziu.

Nu pot fi dat de exemplu, pentru că sunt curioasă de felul meu și am prostul obicei de a verifica înainte să comentez ceva. Nu-mi dau cu părerea dacă nu știu despre ce e vorba. Spre deosebire de comentacii de serviciu care combat orice cu ură proletară, chiar dacă sunt pe lângă subiect.

E democrație, are dreptul fiecare la opinie personală și decomandată! Problema nu e că își exprimă opinia unul și altul, chiar dacă noi vorbim de pere și ei opinează despre mere. E libertatea lor. Problema e că zeloși fiind, atât de tare se ambalează încât nu mai lasă loc altuia nici să respire, darămite să aibă altă părere!

De pildă evenimentul de ieri, urmărit de jumătate din locuitorii Terrei: funeraliile reginei Elisabeta a doua! Abia de acum încolo se vor scrie câte și mai câte despre monarchie, despre cea mai longevivă suverană, despre ce a fost și ce urmează să fie. Oricât de cârcotași am fi, trebuie să recunoaștem că omenirea a putut vedea capodopera, (finis coronat opus), semnată de regina care a promis și s-a ținut de cuvânt să fie la datorie până-n ultima clipă.

Evenimentul a fost ca un film de Oscar, de la scenariu și regie până la actori, la toate categoriile. Atâta lume disciplinată (proverbialul calm englezesc) care a ținut să-i aducă un ultim omagiu celei care a reprezentat stabilitatea, eleganța, devotamentul, simțul datoriei: Queen Elisabeth!

Cei care au văzut altceva? E de înțeles. Uneori strugurii sunt acri!