Prin geamul – ușă, cei care nu sunt cu ochii lipiți pe cealaltă ușă, văd până-n stradă. Ca să mai treacă timpul, poți paria cu tine însuți că vei ghici câți se opresc și câți vor trece mai departe. De pildă persoanele care se apropie, cei doi care s-au dat jos acum dintr-un taxi și se rostogolesc spre clădire, se opresc în minuscula încăpere și așa plină până la refuz, ori se vor strecura până la ușa care dă pe holul ce duce la cabinete?

Ochiul format căștigă pariul.

Cei care stăteau aparent liniștiți, pe băncuța de lângă singurul perete pe care nu era decât o ușă blocată, ca la un semnal s-au ridicat și s-au înghesuit în cei care au mai făcut un pas înainte, lipindu-se de una dintre cele două uși. Bine crescuți, noii veniți degeaba au salutat politicos, nu le-a răspuns nimeni. Și-au strâns și mai tare rândurile și când ai fi crezut că ai de a face cu un grup de oameni cu deficiențe de auz, s-a declanșat vacarmul. Fiecare avea ceva de comentat. Unii aveau și propuneri pentru fluidizarea programului.

Ați zis program? Programare? De ce se mai face programare dacă nu se respectă? O bătrânică se văita că nu și-a luat medicamentele, că ar trebui să mănânce și stă la ușă!

Alta, între două telefoane prin care a chemat un taxi la rugămintea cuiva, a dat indicații unei bone găsită ad-hoc, a reformat întregul sistem sanitar. Prin vorbe, tot mai răspicate. Apoi și a reluat locul cât mai aproape de ușă.

La un moment dat s-a deschis ușa păzită cu strășnicie de un grup de cetățeni înarmați cu bilete de trimitere, dosare, recipiente cu mostre de scaun sau de urină. Ușa nu s-a deschis decât de o palmă, de s- a strecurat afară o lucătoare, făcându-și loc printre combatanți, a comentat din mers: ce bine că plec! Nici afară nu-i prea bine, dar înăuntru e groaznic!

Liniștea instalată după bubuitura ușii închise cu fermitate, a fost spartă de o voce firavă: ”mi-au spus să intru imediat cum ajung”.

Instinctiv i-au făcut loc să intre fără chemare. Săraca, se vede că e chiar bolnavă!- se auzea câte o voce cuprinsă de empatie. Unii veneau, alții plecau, reproșurile nu conteneau.

Să ne liniștim! – a intervenit cineva din colțul încăperii, Nu are rost să ne îmbolnăvim acum și de nervi!- a spus continuând să-și examineze smartfonul.

Combatanții chiar s-au mai calmat, mai ales după ce un grup întreg a fost chemat înăuntru. Aleatoriu, adică după programare. Chiar dacă unii păzeau ușa de zeci de minute, printre picături, se respecta programarea!

Judecând după vârsta celor care își puneau la încercare bastonul din dotare nu se puteau despărți de statul la coadă, atât de specific epocii de aur.

Replicile au fost reluate cu forțe noi. Nimeni nu vine de bună voie! Fiecare are diagnosticul său. Nu-i destul că ai o problemă, trebuie să fii supus și la testul de rezistență? Și tot așa.

Soluția? În numărul viitor!