Vecinul de la etajul unu avea trei copii, doi băieți și o fată. Toți trei erau cu câțiva ani mai mai decât noi, așa că ei nu participau la distracțiile noastre. Având destule blocuri încă în construcție prin cartier, așa că ne-am putut procura niște U-uri de metal, nu știu ce erau, dar se potriveau perfect pe încățările copiilor ca să se dea pe zăpadă. După ce ne-am plictisit de ele, le duceam la ușa apartamentului. În marea grabă…doar până la etajul unu. Spre marea nemulțumire a vecinului.

Mai grav era când sunam la soneria de la intrare și o luam la fugă, în jos, în sus pe scări, care încotro apucam, țipând ca din gură de șarpe de teamă că ne prinde omul, după ce tot mai tare se supăra pe noi că îl deranjam fără milă! Chiar fugea după noi ca să ne prindă!

Și mai grav a fost cu negocierile cu soră-mea! Ca să nu greșim, trebuia dezbătută problema: al cui e rândul la spălatul vaselor? Între timp apa curgea liniștită peste vase, peste marginea cuvei, peste…tot, până când, într-un colț al bucătăriei, și-a găsit loc să exploreze căderea liberă spre etajul inferior…

”E rândul tău, ba nu-i al meu, ba e al tău, te zic la mama, ba..”și am amuțit la sunetul strident al soneriei de la intrare. Am oprit apa și ne-am prefăcut că nu suntem acasă….vecinul bubuia cu pumnii în ușă: ”ne inundați, ce faceți acolo?” Recunosc, a curs ceva apă, pentru că negocierile s-au desfășurat în mers, când într-o încăpere, când în alta…ca să nu deranjăm …apele!

Vecinul a plecat, (cel mai deștept cedează), iar noi am adunat apa de pe jos, am limpezit și vasele frățește de astă dată și nici usturoi n-am mâncat, nici pâs n-am comentat!

Partea și mai haioasă a întămplării a fost când vecinul a sunat la ușă, insistent, dar parcă mai politicos decât cu o zi înainte și ne-a înmânat o pungă mare cu bomboane pernițe, colorate, satinate și cu miez gustos, nu știu din ce era, poate marțipan? A fost un semn de recunoștință pentru amabilitatea mamei, care îî dădea injecții bătrânei vecine de la etajul unu.

Ce noroc, că am avut curajul să-i deschid ușa, după ce l-am verificat privindu-l prin vizor, apoi deschizând lanțul și abia când m-am convins că e pașnic omul, i- am deschis și ușa, preluând punga cu bomboane!