Etichete

, , , , , ,


Cum a decurs consiliul de familie după sindrofia memorabilă, își poate imagina oricine, născut, crescut într-o familie tradițională. Oameni simpli, născuți la țară, cu educație serioasă, cu cei șapte ani de acasă făcuți la zi, cu acte în regulă, ce să mai zic!

Tata, mai liniștit de felul său, acum , la indicațiile mamei a trebuit să fie bărbat, să mă ia la rost și să mai discute cu capul meu, că mama, oricât de aprigă ar fi ea, a declarat pe o voce de mare tragediană, că nu mai poate! Că am făcut familia de rușine. Ce – o să zic lumea când s-or afla? Că biata fată, da, chiar așa, de ce nu a educat-o mă-sa? Că știe s-o poarte îmbrăcată ca la Holiud, dar să-i explice ce și cum? Văleo! mamăăă! Dacă ai lăsat-o borțoasă? Ce te faci? Dacă ne-o trimite mă-sa pe cap, cu plod cu tot? Dar cu școala cum rămâne? Te-ai gândit? Și dă-i și luptă!

Frații mei mai mici, care până atunci ascultau de după ușă, de două ori au fost expediați pe tonul cel mai ferm de care a fost în stare tata, văzând că bieții copii nu mai pot de curiozitate, i-au chemat în consiliu și pe ei. Ca să învețe. Ca să nu se mai repete…

Cu media generală 9,33 am încheiat anul școlar și mă pregăteam de hopul cel mare. Educația incasată nu a lăsat urme prea adânci pe scoarța sufletului meu de june îndrăgostit, mai ales după vacanța la mare, când mi-am dat seama că Tina chiar nu a însemnat mare lucru. N-aș putea spune că nu a însemnat nimic, dar -vorba poetului-ce anume a fost, ce a vrut să fie?

Jacky, proaspăt student la politehnică, mai îndrăgostit de matematică superioară decât de bruneta cu ochi albaștri, continua să mă trateze cu superioritatea fratelui mai mare. Mi se pare ciudat că nu a râs de mine când i-am povestit pățania mea cu sindrofia. Bineînțeles că, gentleman cum sunt, chiar dacă se spune despre băieți că se laudă cu cuceririle lor, eu am preferat să zic doar că sindrofia a degenerat, că am mers până la capăt. Din asta a înțeles exact cât a vrut, cât a putut. Nu voiam nici să mă laud, dar nici să mă creadă fraier. Nu te agita, mi-a zis. Nimeni nu s-a născut atotștiutor, de parcă ar fi ghicit ce mă frământă. Poate că n-am fost la înălțime, poate că am dat greș, cine știe, Tina de ce m-a evitat? Că nu puteam să-l întreb pe Jacky, atât și eu știam.

Bancuri porcoase am mai auzit, ceva literatură deocheată am citit și eu, chiar dacă nu aveam acces la revistele cu femei dezbrăcate. Mai mult de câte o pagină ruptă din ceva reviste străine cu care a împodobit văru-miu pereții budei din curte, la țară, n-am văzut!Printre crăpăturile scândurilor înveselite cu pagini colorate cu flori, rețete culinare cu prăjituri apetisante, mai vedeai câte o rochie cu decolteu adânc, o țâță, sau niște picioare de nu se mai terminau, pe jumătate lipite cu o altă pagină din almanahul Scânteia.

Nu aveam cum să fiu expert, cum de altfel nu era nici Jacky, nici văru și niciunul dintre prieteni. Nu aveam de unde să învățăm. Mama atât știa să nu carecumva s-o fac de rușine. Tata…el credea că mai am timp ca s-mi explice ceva ce îl depășea și pe el. Degeaba s-au mutat la oraș, au adus cu ei mentalitatea omului de la țară. Nu ne-a învățat nimeni nici pe noi și tot v-am dat viață, v-am crescut, ce mai vreți?

Chiar, ce mai vrem?