Am umblat prin tot orașul, de la un magazin la altul în căutarea unor sandale albe, cu toc înalt, așa cum mi s-a pus pata că musai să am a doua zi la defilare. Acum se zice ”must have”, noi pe atunci spuneam simplu: musai să am, dar nici nu cunoșteam pardon!

Verile erau caniculare și pe atunci, chiar dacă nu ne speriau nici 40 de grade, pe care ni le arătau termometrele, dar nu erau recunoscute în buletinele meteo. Pe căldură mare să faci inventarul magazinelor de încălțăminte nu era visul domnișoarelor, dar ca și acum, și atunci, pentru frumusețe trebuia să suferi!

Aproape de ora închiderii am nimerit la Drugstore, deși după nume v-ați fi așteptat să nimerim la o farmacie, acest magazin cu etaj era un fel de ”mall” în miniatură, având tot felul de buticuri cu haine, încălțăminte, cadouri, porțelanuri fine și un bar la parter. Aici am găsit singura pereche de sandale albe, de piele, cu toc înalt, exact ce îmi trebuia mie.

A doua zi dimineața ne-am încolonat într-una din străduțele ce dau în centrul urbei, așteptând semnalul ca să defilăm și noi, ovaționând tovarășii îmbrăcați la țol festiv în tribuna înălțată în fața prefecturii. Ei aplaudau elegant, cu zâmbetul din dotare, noi ovaționam și după ce am trecut de tribune, am mai fost dirijați de nenea milițianu către intersecția de unde fiecare putea să plece încotro voia, căci după defilare, jumătatea de zi de 23 august era rezervată picnicului la Platoul Cornești.

Povestită la gura sobei, pare o nimica toată, în realitate defilarea asta presupunea trezirea cât se poate de devreme, căci la 8 trebuia să fim în fața școlii, de acolo ne mânau spre străduța unde aveam să stăm de pe un picior pe altul, până ne venea rândul ca să intrăm pe strada mare de unde urma să ne încadrăm printre oamenii muncii, gărzile patriotice și fruntașii și în întrecerea socialistă, ca să defilăm și noi fluturând tricolorul.

Sandalele mele, ”musai să le am” s-au comportat excelent, nu m-au bătut prea tare, arătau bine, chiar dacă la prima vedere aveai tendința să te miri, oare nu ți-s un pic prea mari? După defilare, cu picioarele ce nu au apucat să mi se dezumfle încă după aventura de cu o zi înainte, cu chiu cu vai am ajuns acasă, cum altfel decât pe jos. În sfânta zi de sărbătoare, nu circula nimic.

Celor care au deschis aparatele mai târziu le reamintim că 23 August era Ziua României cum am spune astăzi. Adică Ziua Republicii Socialiste România, dar avea o denumire pompoasă…să vedem dacă-mi aduc aminte? Ziua victoriei asupra fascismului, ziua când am întors armele…nu mai știu exact cum a fost. În orice caz, glorioasa armată sovietică …vedeți dacă mai găsiți detalii în cărțile de istorie, în manualele mai vechi, în care nu figura încă simpatica Esca.

Și ca să revenim la oile noastre, sandalele albe, de piele, cu toc înalt au rămas în istoria familiei, drept sandalele mele de august 23! Într-adevăr îmi erau puțin prea mari. Cu două numere numai!