Cu cinci-șapte ani în urmă, s-a întâmplat să găsesc pe raftul unui supermarket exact cafeaua mea preferată! Era pachet de un sfert de kilogram băgat într-o cutie de plastic, transparent, dar închis ermetic.

Am încercat să desfac cutia, dar n-am reușit. La casierie văd că femeia scoate un clește și harșt, strică frumusețea de cutie și îmi dă pachetul de cafea, lăsându-mă fără cuvinte! ”Cutia nu se vinde, e antifurt!”, mi-a zis cu toată naturalețea de care a fost capabilă.

După cutia de plastic, au apărut niște butoane cât mijlocul palmei agățate pe haine, pe încălțăminte. Tot așa se tăiau cu clește. Asta nu m-a mai mirat. În ultimul timp au apărut niște foițe discrete, lipite în pliurile ambalajelor, care nu se mai tăiau și de care aflai doar întâmplător.

Cu atât mai mare mi-a fost mirarea când am văzut batoane de… salam legate cu centură antifurt!

Mi se pare jignitor! Toate magazinele mai mari, astea care se tem de hoți, au camere de supraveghere, au paznic care te urmărește cu ochi de șoim. La ieșire dacă ai uitat să lași cheița de la dulăpiorul pentru bagaje se pornește soneria de alarmă de parcă ar urma un atac aerian!

Dacă ești cel mai tare din parcare îți asumi riscul de a fi sărăcit eventual cu un baton de salam! Recunoaște că nu ai cel mai bun paznic, cele mai bune camere de surpraveghere, nu ai destulă marfă, salamul nu-i de vânzare ori – cum zice o vorbă pe la noi: ”hoțul se teme de hoț”!