Pe când internetul de la noi purta pantofi pentru copii, (adică era pe la începuturile sale) am avut surpriza să nu-mi pot accesa poșta electronică. Nu rețin detaliile, știu doar că după un timp, am primit mesaje de la cel care mi-a spart contul. Din vorbă-n vorbă, după rugăminți, am reușit să-mi recuperez contul și m-am grăbit să-mi schimb parola, deși nu aveam nicio certitudine că nu ar putea să mi-l spargă din nou!

Întâmplarea a făcut ca peste câțiva ani să povestesc cu el, pe messenger. Nici acum nu avea un nume real, am convenit să zicem că ar fi din Turcia și m-a asigurat că nu se mai ocupă de spartul conturilor. Se ocupa cu asta în tinerețe, din curiozitate, ca să-și încerce cunoștințele de informatică. Din fericire a înțeles că emailul acela era important pentru mine, aveam acolo articole, imagini, declarații, interviuri…Pe scurt am avut norocul de a întâlni un hacker inocent!

A urmat epoca nigeriană.

Hackerii nu s-au mai obosit cu spartul conturilor, au trecut la metode mai simple. Aproape săptămânal primeam niște scrisori ba că sunt fericita câștigătoare a unui concurs de care nici nu auzisem măcar, ba că m-a pălit norocul de fi moștenitoarea unui nene putred de bogat, necăsătorit și fără neamuri. Ar fi trebuit să cred povestea cu bietul om bogat care și-a dat obștescul sfârșit într-un accident de avion. Angajatul băncii care mi-ar fi vândut pontul contra unei sume modice mi-ar fi asigurat o avere fabuloasă! Asta era povestea, iar datele mele mi le-aș fi dat benevol, în speranța unui câștig nesperat!

Și de aici începând inventivitatea impostorilor s-a dezvoltat, fără limite. Ei încearcă, iar hapsânii ”pun botul”.

eugen-b? Potecuță? Hackerii voștri cum au fost?